Written by admins Monday, 19 November 2012 14:24
În cel mult două săptămâni ar putea începe contrucţia tradiţionaului hotel de gheaţă de la Bâlea Lac. La acest moment, proiectul este gata, constructorii aşteptând doar un imbold din partea norilor aducătoi de zăpadă pentru a putea începe lucrările. De altfel, aceştia spun că, dacă ţin seamă de estimările meteorologilor, s-ar putea apuca de lucru chiar pe 1 decembrie. Şi vor da zor, pentru că de Crăciun, hotelul îşi va primi cei dintâi oaspeţi, care deja şi-au făcut rezervări pentru sărbători.
Turiştii care vor îndrăzni să calce pragul hotelului - unic în România, vor avea ocazia să se simtă, la peste 2000 de metri altitudine exact ca la Polul Nord- să doarmă în paturi de gheaţă acoperite cu blănuri şi pături groase şi să servească masa în farfurii şi pahare de gheaţă, ca în basmele lui Andersen. Mai mult, cei care vor avea curaj să petreacă clipe de neuitat aici, vor avea parte de o atmosferă... îngheţată de carnaval, aceasta fiind tema aleasă de organizatori pentru acest an. Nu vor lipsi măştile, clovnii şi personajele de basm care vor crea un ambient special.
Anul acesta, hotelul va fi însoţit de trei iglu-uri, iar în ianuarie va fi construită şi biserica de gheaţă. (n.r. anul trecut, aici au fost oficiate 2 cununii, la o temperatură mult sub zero grade).
< Prev | Next > |
---|