Viaţa ca o artă

Dacă ochiul tău este curat, tot trupul tău este curat. Dacă vederea ta este murdară, sufletul tău va fi la fel. Cam acestea sunt cuvintele prin care Noul Testament ne atenţionează asupra pericolului de a accepta realităţile negative. Este vorba atât despre receptarea lumii fizice, cât mai ales a celei emoţionale şi raţionale.

Cel care observă în jurul său doar partea negativă a existenţei va deveni el însuşi receptor şi depozitar al stărilor negative. Mintea sa va fi plină de programe şi analize suspicioase. Sufletul se va umple de pesimism şi ranchiună. Manifestările şi faptele sale vor fi rezultatul acelor stări interioare.

În felul acesta el va determina şi la nivel biologic

un răspuns negativ al glandelor endocrine, neconform cu nevoile organismului său, provocând un dezechilibru care, dacă se menţine pe o perioadă mai lungă de timp, va duce la afectarea stării de sănătate. De asemenea, vor reacţiona negativ la aceşti stimuli emoţionali şi alte organe, iar în final, cel mai puţin rezistent va ceda, persoana în cauză neînţelegând ce anume i-a provocat afecţiunea respectivă şi ajungând să dea vina pe alimentaţie, pe factori patogeni etc.

O gândire pozitivă ne poate ajuta mult. Armonia, liniştea interioară, puterea de a înţelege aspectele de viaţă fără a face din ele continue pretexte de lamentare menţin organismul nostru sănătos şi curat. Veţi spune: dar trăim greu, avem probleme, cum putem sta indiferenţi în faţa necazurilor? Probleme şi griji avem cu toţii. Ele sunt provocările vieţii, testele şi evaluările ce ni se pun zilnic sub nas. Cum aţi reacţiona dacă, venind de la şcoală, copilul v-ar spune că nu a scris nimic la extemporal pentru că i s-a părut greu şi a preferat să plângă? Vi s-ar părea firesc? Cred că nu.

Cam ce putem spune despre cei care, cu doar două trei generaţii în urmă, au fost nevoiţi să participe la două războaie, să îndure foamete, să suporte ocupaţiile străine? Dacă ne gândim puţin, ne dăm seama că suntem nişte răsfăţaţi ai sorţii. Fireşte că ne dorim să trăim mai bine şi mai frumos. De ce să cucerim totuşi ziua de mâine încruntaţi, nervoşi, suspicioşi şi măcinaţi de invidii? Când cineva pleacă pe munte, nu are scop doar să ajungă în vârf. Frumuseţea drumului contează la fel de mult.

Trecând pe drumul vieţii, de ce am fi atât de încruntaţi? Atâtea ne pot bucura... şi dacă ne gândim bine, omului, în realitate, îi trebuie pentru a fi fericit... nu chiar atât de mult cât îşi închipuie într-o clipă de supărare.

autor, Camelia Radu

foto, Mihai Grigorescu