Written by admins Tuesday, 19 February 2013 17:35
Majestatea Sa Elisabeta, întâia regină a României, principesă de Wied, pe numele său complet Elisabeth Pauline Ottilie Luise zu Wied, (n. 29 decembrie 1843, Neuwied, Germania - d. 18 februarie 1916, Curtea de Argeş), soţia lui Carol I Hohenzollern-Sigmaringen, primul rege român al dinastiei Hohenzollern, a fost o patroană a artelor, fondatoare a unor instituţii caritabile, poet, eseist, scriitor. Ca patroană a artelor, purta pseudonimul Carmen Sylva, iar ca fondatoare de instituţii caritabile a fost supranumită de oamenii din popor „Mama răniţilor".
,,Carmen este viersul, Sylva e pădurea,
Viersul de la sine e menit să sune,
Şi de-aş fi născută şi creşteam aiurea
Cântecele mele n-ar avea ce spune.
Le-am furat în treacăt de la păsărele,
Freamătul pădurii mi-a vorbit de ele,
Inima-mi pe urmă ritmul le-a adaos,
Viersul şi pădurea sunt al meu repaos."
(Traducere de Şt.O.Iosif)
„Regina este înaltă şi bine făcută. Ochii îi sunt albaştri şi puţin nesiguri; caută îndeaproape privirile celorlalţi, spre a le ghici mai repede gândurile. Când ştii cât de mult au plâns aceşti ochi, azuriul lor intens şi strălucirea lor emoţionează asemeni unui gând eroic. Sprâncenele fin arcuite au o extraordinară mobilitate; gura armonioasă este obişnuită să zâmbească, lăsând să se zărească o dantură foarte albă şi frumoasă; părul castaniu, bogat se dovedeşte a fi adesea mai puţin disciplinat; mâinile sunt foarte frumoase, iar pasul, nerăbdător, e frumos cambrat; întreaga-i fiinţă e mai degrabă drăguţă decât frumoasă - şi chiar mai curând graţioasă decât drăguţă. Sub această strălucire de inteligenţă, de bunătate, de sinceritate cu care-şi întâmpină musafirii, spre a-i face să se simtă mai bine şi a-i îndemna să vorbească mai repede, există umbra unei modestii profunde, o mirare ingenuă care răspunde apelativului «Maiestate», o uitare, parcă, a rangului, ceea ce scoate în evidenţă şi mai tare sclipirea ce ştie să şi-o stăpânească, învăluindu-i pe cei pe care-i întâmpină." (Pierre LOTI)
Încurajată de către Vasile Alecsandri să scrie, Elisabeta se dovedeşte o prolifică autoare de romane, eseuri, satire, piese dramatice, articole avangardiste, basme pentru copii, dar şi o talentată traducătoare de folclor şi poezie românească. Sub pseudonimul literar ,Carmen Sylva, Regina cucereşte adeziunea Academiei franceze, care îi conferă în anul 1888, prestigiosul premiu ,,Bottà" pentru volumul de versuri ,,Cugetările unei Regine", dar şi inimile anglo-saxonilor, care îi atribuie, cu onoruri deosebite, în 1890, titlul de ,,Bard al Scoţiei".
Regina şi-a dedicat întreaga viaţă desăvârşirii spirituale: a scris în mai multe limbi, vorbind fluent germană, franceză, engleză şi română. Cunoştea la perfecţie limba latină şi limba greacă.
Înzestrată nativ cu un talent plurivalent, Regina transformă tot ce atinge în artă: broderiile sale elaborate sunt premiate în cadrul unor expoziţii prestigioase, manuscrisele sale împodobite cu anluminuri iau calea lăcaşurilor de cult, iar picturile sale decorează interioare şi piese de mobilier din reşedinţele regale.
Se fotografia în faţa maşinii de scris şi este cunoscut faptul că în prima reclamă publicitară din lume de tip testimonial pentru o companie producătoare de maşini de scris apărea chiar regina României. Casa Regală a României, nefiind prea bogată , îşi completa veniturile din publicitate!
Dezinteresată de politică, faţă de care manifesta mai degrabă dispreţ, Regina se dedică serilor de muzică şi literatură, pe care le organizează cu regularitate, mai întâi în reşedinţa regală din Bucureşti, apoi în cadrul maiestuos al Peleşului. Sălile de muzică ale castelului, impregnate de spiritul romantismului german au găzduit personalităţi celebre ale lumii literare şi muzicale, precum Pierre Loti, Sarasate, Paderevski, Eleonore Duse, Sarah Bernhardt, George Enescu şi mulţi alţii.
Cu toate că în oraşul muzicii (Viena), Enescu a făcut prima cunoştinţă cu acest instrument (orga), regina Elisabeta a României, Carmen Sylva, va fi aceea care trezeşte interesul tânărului muzician pentru orgă. Regina Elisabeta primise, la vârsta de 12 ani, lecţii de orgă de la organistul, pianistul şi compozitorul Sigismund Neukomm, când acesta se afla ca oaspete în castelul Monrepos, la Neuwied.
George Enescu scria despre Carmen Sylva: „Pianistă şi organistă, Regina Elisabeta cânta împreună cu D. Dinicu, cu Loebel, cu Dall´Orso şi cu mine. Cântam mai ales quartete şi, în genere, muzică de ansamblu".
Regina Elisabeta l-a cunoscut personal pe Enescu cu ocazia interpretării lucrării Poème romain la Bucureşti în ziua de 1/13 martie 1898. Enescu însuşi scrie: "Regina m-a adoptat sufleteşte, când s-a înapoiat din Germania, în 1898, după o îndelungată absenţă." Cu acest an începând, George Enescu a petrecut o mare parte de timp în castelul Peleş, la Sinaia. El petrecea lunile de vară de obicei la castel, ceea ce s-a petrecut până în anul 1914, anul morţii regelui Carol I. Se presupune că deja în anul 1896, Carmen Sylva a ştiut de talentul tânărului muzician George Enescu pe care voia să-l ajute. Până şi uşile Palatului Regal din Bucureşti îi stăteau deschise începând cu anul 1898, ori de câte ori voia el.
Cu ocazia împlinirii vârstei de 17 ani, Enescu primeşte din partea reginei Elisabeta un adevărat cadou regal: operele complete ale lui Johann Sebastian. Bach, editate de către Bachgesellschaft din Leipzig. Regina însăşi a fost unul dintre finanţatorii acestei ediţii. Până la sfârşitul vieţii, Enescu va păstra acest cadou în locuinţa din Paris. Un cadou şi mai valoros din partea reginei a fost un set de autografe cu compoziţii pentru orgă de Johann Jacob Froberger (1616-1667). Aceste lucrări îi dădeau tânărului compozitor prilejul de a studia stilul polifonic specific barocului timpuriu direct din scriitura unui mare muzician.
Enescu a compus mai multe lieduri pe textele Carmen Sylvei. Dintre compoziţiile scrise pe textele ei se numără şi liedul Legende von der Glocke pentru bariton, vioară, violoncel, pian şi orgă, compus la 1/13 octombrie 1898.
Enescu putea oricând să exerseze în salonul de muzică al reginei din castelul Peleş sau la Palatul Regal din Bucureşti. Carmen Sylva scria într-o scrisoare către fratele ei, principele Wilhelm zu Wied, în anul 1906: „Enescu spielt wie Engel ... Gestern abend sang der St... in den Bäumen, während Enescu an der Orgel saß, die beiden Instrumente schienen einander zu antworten. Es war wundervoll. Abends herrlicher Mondschein, und im Mondschein spielte er noch."
Există si câteva poze cu regina Elisabeta la orgă şi Enescu la vioară.
Pe versuri de Carmen Sylva, Enescu va compune lieduri, o cantată, iar în 1903, va întemeia un cvartet ce va purta numele reginei şi care va apărea în public la Teatrul Naţional, cu ocazia retragerii de pe scenă a Aristizzei Romanescu.
George Enescu avea un portret al reginei Carmen Sylva, pe care aceasta scrisese în limba germană, cu cerneala aurie: „Copilului meu sufletesc, George Enescu, care a cântat astăzi Bach, atât de divin, aşa cum îi doresc să fie cântat el, peste o sută de ani".
Suverana pe care Regina Maria o numeşte cu admiraţie ,,făuritoarea de vise" a fost pe rând patroana artelor, distins om de litere şi regină devotată ţării sale de adopţie, dar totodată una dintre cele mai strălucite personalităţi feminine ale secolului său.
Datorită iniţiativei suveranei, România participă la Expoziţia Universală de la Paris, în anii 1867, 1889 şi 1900 cu articole tradiţionale variate, cu broderii, tapiţerii şi costume populare. În 1912, Regina organizează la Berlin expoziţia ,,Femeia în artă şi meşteşuguri", cu ecouri pozitive în presa occidentală.
Regina s-a remarcat printr-o neobosită implicare în crearea unui sistem de caritate, încurajând totodată doamnele din înalta societate să aibă un rol activ în strângerea de fonduri şi în gestionarea actelor filantropice.
Nicolae Iorga îi atribuia pe bună dreptate Elisabetei meritul de a fi impus de la înălţimea tronului regal ,, un simţ al intelectualităţii, un respect al culturii, o religie a artei care au înălţat România".
"Carmen Sylva avea ceva genial într-însa. A fost o sfântă binefăcătoare. Pentru mine ea a fost o prezenţă supraomenească, o fiinţă cu nimb, depărtată de oamenii obişnuiţi, revărsând numai lumină şi bunătate." (George Enescu)
Sursa: www.georgeenescu.ro
< Prev | Next > |
---|