Friday, March 14, 2025
   
Text Size

Teatru Film

EVENIMENTELE ZILEI/ 9 septembrie

Nu Rata!

H.T.Lautrec1878 - Pe baza propunerii Consiliului de Miniştri, domnitorul Carol I a adoptat titlul de „Alteţă regală”, titulatură recunoscută ulterior pe plan internaţional (9/21).

1911 - A fost efectuată prima cursă poştală cu avionul în Europa.

1999 - Adunarea Deputaţilor a ratificat „Tratatul de Interzicere a Testelor Nucleare (CTBT)”, tratat ratificat ulterior şi de Senatul României.

2004 - A fost lansată prima rachetă ecologică, un vehicul construit de 12 specialişti români, pentru competiţia internatională lansată de Fundaţia Americana „X-Prize” din St. Louis. Denumită „Demonstrator 2B”, racheta foloseşte drept combustibil apa şi oxigenul, fiind considerată ecologică în proporţie de 100%. Acest prim zbor a durat 42 de secunde.

Aniversări şi comemorări:

1585 - S-a născut cardinalul Armand-Jean du Plessis de Richelieu, om politic ce a consolidat poziţia statului francez în Europa şi a sprijinit întemeierea Academiei Franceze (1635) (m. 04.12.1642).

1828 - S-a născut scriitorul rus Lev Nikolaevici Tolstoi, unul dintre cei mai importanţi romancieri ai literaturii universale („Anna Karenina”, „Război şi pace”) (m. 20.11.1910).

1861 - S-a născut actriţa Agatha Bârsescu. A fost prima actriţă românca prezentă pe scenele teatrelor din Viena, apoi şi din America (roluri în piesele: „Medeea”, „Antigona”, de Sofocle, „Maria Stuart”, de Schiller) (m. 22.11.1939).

1898 - A murit scriitorul francez Stephane Mallarme (n. 18.03.1842).

 

EVENIMENTELE ZILEI/ 8 septembrie

Nu Rata!

George Cosbuc1495 - A început domnia lui Radu cel Mare în Ţara Românească (1495-1508). În timpul domniei lui, a fost introdus tiparul în Ţara Românească şi a fost tipărită prima carte - „Liturghierul” lui Macarie, în limba slavonă.

1850 - A apărut, la Paris, revista „România viitoare”, editată de revoluţionarii romani paşoptişti exilaţi în Franţa (8/20).

1854 - Războiul din Crimeea (1853-1856). A avut loc bătălia de la Alma, imortalizată de pictorul roman Theodor Aman (8/20).

1880 - A fost înfiinţată Marea Lojă Naţională a României, ca federaţie a lojilor româneşti. După 1948, activitatea francmasoneriei a fost interzisă în România (8/20).

1929 - La Ploieşti, a avut loc inaugurarea, printr-un concurs de călărie, a hipodromului.

1934 - A avut loc primul Campionat Naţional de haltere la cele trei stiluri: împins, smuls şi aruncat (Bucureşti, 8-12.09).

1941 - Începerea blocadei Leningradului, lichidată definitiv la 27.01.1944.

1954 - Americanul Jonas Edward a realizat primul vaccin împotriva poliomielitei. La 12.04.1955, vaccinul a început să fie comercializat pe piaţa americană.

2001 - S-a desfăşurat, la Palatul Ghica Tei din Bucureşti, primul Târg de pâine din România.

 

Aniversări şi comemorări:

   

EVENIMENTELE ZILEI/ 7 septembrie

Nu Rata!

Eugen Barbu1739 - Tratatul de pace de la Belgrad dintre Austria şi Imperiul Otoman, care încheia războiul ruso-austro-otoman (1736-1739). Imperiul Habsburgic a fost obligat să restituie Oltenia Ţării Româneşti.

1879 - Misiune specială a lui D. A. Sturdza la Berlin, prilej cu care a fost parafată Convenţia romano-germană de răscumpărare a căii ferate Roman-Bucureşti-Vârciorova. Pentru a intra in vigoare, Convenţia trebuia să fie ratificată de către adunările legiuitoare din România (7/19.09-24.09/6.10).

1910 - Marie Curie a izolat prima mostră pură de radium.

1931 - Nicolae Titulescu a fost reales în funcţia de preşedinte al celei de-a XII-a Sesiuni ordinare a Adunării Societăţii Naţiunilor. A fost un caz unic în istoria Ligii Naţiunilor, când un fost preşedinte al Ligii a fost reales pentru o nouă sesiune.

1940 - Tratatul de frontieră dintre România şi Bulgaria, prin care partea de sud a Dobrogei („Cadrilaterul”, adică judeţele Durostor şi Caliacra) intră în componenţa Bulgariei.

   

EVENIMENTELE ZILEI/ 6 septembrie

Nu Rata!

Mihail Kogalniceanu1456 - Tratatul încheiat de Vlad Ţepeş, domn al Ţării Românesti, cu negustorii din Braşov şi Ţara Bârsei. Se stabilea ca, în cazul în care ar fi nevoit să-şi părăsească ţara din cauza năvălirii turcilor sau a altor duşmani, să fie primit de braşoveni. În schimb, se angaja să le dea negustorilor ajutorul împotriva turcilor.

1842 - A fost pusă piatra de temelie a primului sediu propriu al primăriei Bucureştiului - „Casa Oraşului” - realizat de către arhitectul X. Villacrosse, pe malul drept al Dâmboviţei.

1939 – După declanşarea celui de-Al Doilea Război Mondial, la 1.09.1939, Consiliul de Coroană a aprobat poziţia de neutralitate a României faţă de conflictul izbucnit (comunicatul privind neutralitatea României a fost publicat în Monitorul Oficial din 7.09.1939).

1945 - Prima traversare a Canalului Mânecii cu elicopterul.

1946 - George Enescu şi sotia sa, Maria Cantacuzino, părăsesc definitiv România ajutaţi de Yehudi Menuhin.

1950 - Marea Adunare Naţională a adoptat legea noii împărţiri administrativ-economice în regiuni şi raioane şi legea privind înfiinţarea sfaturilor populare ca organe locale ale puterii de stat.

1997 - A fost pusă piatra de temelie a noului palat prezidenţial din Groznii; fostul palat a fost distrus de armata rusă în februarie, 1996.

   

EVENIMENTELE ZILEI/ 5 septembrie

Nu Rata!

freddie-mercury1862 - S-a înfiinţat, la Arad, „Asociaţia naţională pentru cultura şi conservarea poporului român”.

1940 - Suspendarea Constituţiei din februarie 1938 şi dizolvarea Parlamentului. Regele Carol al II-lea cedează generalului Ion Antonescu principalele prerogative ale puterii. În seara de 5 septembrie, au avut loc manifestaţii ale tineretului naţionalist-legionar. Generalul Antonescu raportează situaţia regelui, la ora 21, cerându-i să abdice şi să părăsească ţara până în zori.

1944 - Al Doilea Război Mondial. Armata a 4-a Română opreşte ofensiva germano-maghiară din centrul Transilvaniei (5-8 sept.).

1982 - Inaugurarea celui mai mare baraj din lume, pe Parana, între Brazilia şi Paraguay.

1997 - Prin decret, Boris Elţîn a stabilit data de 5 septembrie ca zi a oraşului Moscova.

2000 - A fost efectuată, pentru prima dată în România, o operaţie de transplant de rinichi de la copil la adult, la Clinica de Urologie a Spitalului Fundeni.

   

Page 260 of 277