Rădăcini

Istorii îngropate în memoria localnicilor. Biserici şi mănăstiri a căror identitate a fost înlocuită de moloz, blocuri, maidane şi, eventual, ici-colo, câteva rânduri scrise prin arhive dosite ori poveşti ale celor ce îşi mai aduc aminte.

Am aflat, deunăzi, povestea strazii 9 mai, din Sibiu, una dintre cele mai vechi repere ale oraşului, plină de legende şi încă sub talpa memoriei unor lăcaşuri dispărute. Mi-a povestit-o un sibian sadea, mi-a spus chiar şi despre stânca ce străjuia, odinioară zona, hăt, spre gară şi care „a fost desfiinţată ca să fie cartierul modernizat". Totuşi, izvoarele arată multe:
„181 SB-II-m-B-12020 Fosta biserică a minoriţilor municipiul Sibiu Str. 9 Mai 75 sec. XVII, transf. 1926". Aşa apare fosta Biserică a minoriţilor în Lista Monumentelor Istorice din România, publicată la finele anului 2010. Şi acum traducerea: conform documentului oficial, în Sibiu, pe str. 9 Mai, la nr. 75 se află fosta Biserică a minoriţilor, un monument is¬toric de importanţă regio¬nală, construit în secolul al XVII-lea şi transformat în 1926. Cu o astfel de explicaţie, un turist avid de arhitectură veche ar pleca imediat pe strada 9 mai ca să vadă cum arată biserica ce fusese odinioară a minoriţilor. La faţa locului, surpriză! Ar da de un maidan şi de blocuri. În dreptul bisericii minoriţilor nu s-a aşezat atributul "fosta" pentru că ea nu mai aparţine călugărilor minoriţi, ci pentru că ea nu mai există. Şi nu de ieri de azi, ar răspunde un locuitor cu state vechi al burgului, ci de câteva decenii. Mai precis din 1987: atunci a fost demolat monumentul istoric. (se pare că din ordin politic, în numele aşa-zisei modernizări citadine).
Povestea Bisericii Minoriţilor de la Sibiu începe prin secolul al XIII-lea, când lă¬caşul de cult a fost ridicat de călugări romano-catolici din ordinul Fraţilor Minori Conventuali. Atestarea documentară datează din 13 iulie 1300, când, Petru, episcopul Transilvaniei, autentifică testamentul Elisabetei, văduva greavului Herbord din Vinţul de Jos, care face donaţii în bani (mărci) unor mănăstiri din Alba-Iulia, Vinţ, Cârţa, Sighişoara şi Sibiu. În acest context, din Sibiu sunt pomenite mănăstirea dominicană, situată la intrarea în oraş dinspre Guşteriţa, şi cea a minoriţilor.
Mai trebuie spus că dată fiind aşezarea ei în zona Porţii Elisabeta, biserica era fortificată, putând avea şi funcţie de apărare. Aşa că nici nu e de mirare că edifi¬ciul a fost deteriorat în timpul atacurilor armatei turce din anul 1438. După plecarea călugărilor minoriţi din Sibiu, biserica şi-a pierdut rolul de lăcaş de cult; aşa se face că aici a funcţionat în secolul al XVIII-lea prima manufactură de mătase din Sibiu şi că mai apoi a fost transformată în locuinţă. În 1987, povestea Bisericii Minoriţilor a ajuns la final: a fost demolată.
O altă istorie, tot pre str 9 mai
Strada 9 Mai, cea mai veche strada a orasului, a purtat mult timp denumirea de strada Elisabeta. Intersectia strazii 9 Mai cu strada Ocnei, este considerat centrul Orasului de jos. Locul se numeşte Piaţa Dragoner. Până în 1976 era amplasat în mijloc, sub formă de insulă, clădirea care adăpostea sediul dragonilor austrieci. Pe strada Azilului se ajunge la Biserica Azilului şi la Azilul de bătrâni, menţionat prima dată documentar în 1292, când biserica ordinului cruciaţilor Sf. Spirit organiza aici pentru bolnavi şi saraci primul spital din Sibiu.
De asemenea, ar mai fi de spus că, atât pe strada 9 mai, cât şi pe strada vecină acesteia, Strada Nouă, de o parte şi de alta, se păstrează case datând din sec.
XIII- XIV, bine conservate, întreţinute de actuali proprietari (în unele cazuri chiar urmaşi ai vechilor familii).

Prima mănăstire semnalată documentar este cea premonstratensă (1234), urmată de cea a ordinului dominican (predicator) atestată documentar prima dată în 1282 sub denumirea de "La Sf. Cruce".
Această din urmă mănăstire era situată cel mai probabil în capătul estic al actualei străzi 9 Mai, în afara porţii Guşteriţei (pe locul unde se află capela Sf. Cruce).
Mănăstirea a căzut pradă atacurilor invadatorilor şi a rămas părăsită. Mai târziu va fi transformată în leprozerie, iar dominicanii îşi construiesc cu începere din 1475 mănăstirea şi biserica pe actuala str. G-ral Magheru (Biserica Ursulinelor).
Sursa: archaeoheritage.ro