Sunday, July 06, 2025
   
Text Size

INEDIT: Un măslin din vremea Imperiului Roman

Rădăcini

MASLINLuni, 1 octombrie, un măslin uriaş atât prin proporţii, cât şi prin istorie, a fost vândut la o licitaţie pentru suma de 65.000 de euro. Vezi de ce.


Măslinul care a început o altă viaţă, pe un alt meleag, are venerabila etate de aproximativ 2.000 de ani şi se numără printre puţinii martori în viaţă ai istoriei Imperiului Roman. Aşa cum susţin specialiştii, copacul aparţine varietăţii Cerdobil, şi, la vârsta sa matusalemică, a ajuns să cântărească 16,5 tone, având o circumferinţă de aproape 10 metri. Este încă viguros, dă rod şi e prea puţin încovoiat. Altfel spus, o lecţie de viaţă a naturii.
Cu acelaşi prilej, alţi 26 de măslini „rari" au fost scoşi la licitaţie, pentru sume cuprinse între 1.000 si 65.000 de euro. În acelaşi context, doi măslini din specia Farga au fost vânduţi cu 35.000 de euro.
Măslinii a fost scoşi din rădăcină şi tunşi pentru a putea fi transportaţi mai uşor. Cei mai mulţi provin din impresionanta colecţie a unui spaniol.
Licitaţia de măslini a fost organizată într-o localitate din sud-vestul Franţei.

Add comment


Security code
Refresh