Rădăcini

O LUME nebună, nebună, nebună…lumea în care trăim. Fugind de noi înşine, ne căutăm mereu în afară, fără să ştim că acel afară nu e decât o altă reprezentare, lumea aşa cum o vedem noi.”Ceea ce îl tulbură şi îl nelinişteşte pe om, nu sunt lucrurile, ci opiniile şi închipuirile despre lucruri,” ar spune Epictet. În tot haosul societăţii actuale, cu parveniţi, snobi, filme americane etc. eu am, în momentele de linişte, o mângâiere: o „revoluţie culturală”, acea a întoarcerii către noi înşine, ca indivizi, dar şi ca popor, se va produce inevitabil. Nu vreau să par profet, e doar o concluzie desprinsă din istorie.

Istorie? Dar cine suntem noi? „Un popor de leneşi, de laşi, de ignoranţi, de necivilizaţi, de beţivi etc.” ar spune presa străină, dar şi cea din ţară. Am auzit atât de frecvent această caracterizare în ultima vreme că aproape am ajuns să o şi credem. Sunt unii dintre noi care nu se dau bătuţi, care caută şi încearcă să dovedească originea noastră nobilă. Am căutat-o şi eu. Şi am aflat-o. Dar am aflat şi altele: de secole, CINEVA încearcă să ne facă „amnezici” şi lipsiţi de identitate, să ne spună că timp de aproape 1000 de ani nu avem istorie.

Câţi dintre noi ştiu că la Braşov, în muzeul primii şcoli româneşti din şcheii Braşovului se află un manual redactat în limba română care datează din secolul XIII? Dar parcă noi nu ştiam să scriem pe atunci? Mă întreb însă unde au dispărut toate cărţile care se cheamă „Dacia”.

Medicul împăratului Traian, care l-a însoţit pe acesta în războaiele cu dacii, a scris o

carte „Dacia” care însă nu s-a păstrat. Dimitrie Cantemir, acest mare erudit al neamului nostru, care deşi aflat la curtea ţarului Petru cel Mare, nu a încetat să lupte pentru ţara sa. Şi el, în baza scrierilor antice la care a avut acces, a redactat o lucrare despre Dacia care „nu ni s-a păstrat”. Iarăşi o pură întâmplare.

Mergând mai departe, în 1885 G. Coşbuc descoperea poemul „Zlatna oder von der Ruhe des Gaműthes” (Zlatna sau cumpăna dorului) şi-l publica în revista Tribuna. Din motive necunoscute el a rămas dat uitării până în 1971, cand a fost tradus de un alt poet transilvanean Mihai Gavril. Autorul aceste lucrări este însuşi Martin Opitz, cel numit de Mihai Ibaşescu în Istoria literaturii germane „cel mai de seamă poet al veacului său”. El a venit în Transilvania la invitaţia principelui Gabriel Bethlen, unde s-a bucurat de cea mai mare preţuire.A cutreierat locurile şi a fost atras de centru de aurari de la Zlatna, din munţii apuseni.

Timp de 12 ani a adunat material pentru lucrarea „Dacia antiqua”, dar manuscrisul a disparut in conditii suspecte, in 1639 la moartea autorului. Martin Opitz a murit de ciumă la Danzig, la numai 42 de ani, iar munca sa de 12 ani privind istoria poporului nostru a pierit – ca atâtea altea manuscrise.

Lista nu se opreşte însă aici. După ce Bogdan Petriceicu Haşdeu a dovedit existenţa unui substrat dacic al limbii noastre, combinând studiile de limbă, cu cele filologice şi istorice, s-a încercat discreditarea sa morală şi ştiinţifică de către latinşti. Lucrarea sa „Mitologia dacilor” s-a… „pierdut”. De asemeni, el a redactat un studiu parţial în limba rusă, rămas în manuscris, din care s-a păstrat numai prima parte numită „Reminescenţe ale credinţelor dacice”. Multe alte scrieri valoroase ale sale au rămas în manuscris. Nu m-ar mira să fi dispărut şi acestea, căci la noi istoria se fură la comandă. Câte manuscrise nu au fost recent furate, luînd drumul străinătăţii? Câte piese arheologice nu au fost vândute la licitaţiile din america ?

A, şi să nu uit! Cât de mult va fi deranjat Eminescu, prin ale sale scrieri politice, pe acest CINEVA care ne vrea fără memorie culturală şi istorică, o demonstrează chiar moartea sa. Nici manuscrisele lui nu au fost trecute cu vederea. Din celebra ladă cu manuscrisele lui Eminescu nu ni s-a păstrat decât o lădiţă: e vorba de cele câteva caiete despachetate de Titu Maiorescu în 1902 pe masa Academiei. G. Munteanu, în finalul „Hyperionului” său nota retoric: „nu poate fi aceasta toată producţia lui Eminescu”… Tuturor celor care au vrut să uităm cuvântul „Dacia” le voi răspunde cu cuvintele unui străin care ne-a vizitat ţara în timpul lui Mihai Viteazu, lui Martin Opitz, părintele politicii germane moderne:

„Călcând în goană goţii
Cu alţii-n şir grăbit
Al Daciei ş-al Romei
pământ de mulţi râvnit,
Nu şterg a voastre nume
Cum nu v-au nici învins
De v-aţi păstrat lumina
aşa cum e înscris.
Din depărtate Asii
venind pe cai gonaci
Pe greci să îi supună
Pe Misii şi pe Traci,
Cu biciul nici Atilla
cu hoardele de sciţi
Nu pot frânge neamul
Nepieritoarei ginţi.
Într-un pârdalnic tropot
năvala lor zoreşte.
Iar slavii vă-nconjură
ca marea într-un cleşte.”

articol scris de Diana Iane