Oameni printre noi

De 30 de ani, Kiraly Francis, din comuna Remetea, decorează piese de mobilier în stilul meşterilor populari din secolul al XIX-lea. Cu toate că, astăzi, tot mai rari sunt meşterii ca el, operele lui încă atrag atenţia pasionaţilor de decoraţiuni interioare.

Meşteşugurile tradiţionale rămân, de multe ori, subiecte „de muzeu", iar evoluţia tehnologică le face să rămână istorie. Mai există, totuşi, câte un împătimit care, în ciuda prezentului şi a modei, vrea să ducă mai departe arta tradiţională. Este şi cazul ardeleanului Kiraly Francis.

Premiul Europa Nostra

Kiraly Francisc are 57 de ani. În anii de după căderea comunismului, a încercat să-şi facă un rost în alte locuri, dar s-a întors la vatră.
Zona este de o frumuseţe aparte, iar satul este o adevărată bijuterie arhitectonică. Nu degeaba a primit premiul „Europa Nostra" (acordat anual pentru identificarea şi promovarea celor mai bune practici în conservarea patrimoniului cultural material în Europa - n.r.) şi atrage în fiecare an mai mulţi turişti decât populaţia comunei.

„La început, am copiat de pe mobila veche"

Kiraly Francisc a reuşit să găsească aici inspiraţia şi liniştea necesare pentru a reînvia o tradiţie pierdută în preajma Primului Război Mondial - pictarea mobilei. A început în urmă cu circa 30 de ani şi a ajuns acum să fie cunoscut atât în ţară, cât şi în străinătate.

„Meseria, nici nu am furat-o, nici nu am învăţat-o. Am învăţat de pe mobila veche din sat sau prin muzee. Cele mai multe şi mai frumoase piese s-au făcut prin anii 1800, pe urmă sunt datate cu 1910-1918 şi de acolo s-a întrerupt. Acum 30 de ani am început sinur, mi-a plăcut tradiţia locală, mi-a plăcut arta populară şi am învăţat. Am copiat de pe mobila veche la început, până mi-am format stilul şi am învăţat secretele meseriei, fără ajutor. Acum am culori stabile, şi toate elementele de tradiţie pe care le-am preluat de pe mobilele vechi. Nu fac copie. Când e pregătită suprafaţa pentru decor, iau culorile direct pe pensulă şi lucrez, după cum am inspiraţie pe moment", povestea Kiraly.

Meşterul spune că, înainte de a se apuca de lucru, trebuie să ştie ce element de mobilier va decora.
„Mai întâi a trebuit să cunosc forma fizică - ladă de zestre, bancă cu spătar, bancă fără spătar, scaunele toate sunt de o formă deosebită - şi pe urmă tehnica de vopsire, mai întâi a suprafeţei, şi a picturii în ultima fază", a mai povestit artistul.

SECRETUL VOPSELEI : „Îi dă o viaţă foarte lungă"

La fel ca în orice meserie, şi aceasta are secretele ei bine păstrate, care se transmit de la maestru la ucenic. Un exemplu e tehnica mâinii care ţine pensula subţire şi trage o singură linie şerpuită şi tot mai subţiată.

„Acum, se lucrează de cele mai multe ori cu vopsea acrilică. E cea mai bună pentru că seamănă cu vopselele vechi, care se foloseau prin 1800. Şi e important să fie pe bază de apă - acrilica se diluează cu apă - pentru că nu numai că suprafaţa va fi acoperită de vopsea, ci pătrunde un strat subţire în lemn şi aşa îi dă o viaţă foarte lungă", explică Kiraly Francisc.
Vopseaua acrilică se usucă repede şi tehnica de lucru trebuie să fie foarte bună, mâna foarte sigură şi imaginea desenului bine conturată în minte să iasă perfect.
Din păcate, Kiraly Francisc încă mai caută un „urmaş" care să ducă meşteşugul mai departe, fiica sa preferând să se ocupe de pensiunea familiei. Anual participă la două-trei tabere de creaţie, sperând să descopere ucenicul pe care să-l iniţieze în tainele acestui meşteşug.

Detalii de istorie

În Transilvania mobilierul pictat a fost adus de saşii ce au colonizat regiunea şi este asemănător celui din sudul Germaniei, având şi densitatea decorului de pe mobilierul maghiar. Laleaua, dar mai ales trandafirul în diferite stadii de înflorire sunt cele mai prezente flori. Buchetele şi ghirlandele sunt bogate şi în multe alte flori mai mult sau mai putin stilizate, într-o policromie fermecătoare.

„Nu ştiu cum au evoluat lucrurile în alte parţi, dar la noi, treptat mobilierul pictat a cam dispărut din interioarele ţărăneşti (fiind înlocuit cu mobila „de oraş").A fost dus în beciuri sau poduri, a fost vopsit cu „frumoase" culori de ulei, a fost transformat în afumatoare, ba chiar a fost aruncat pe foc. Nu mulţi au fost aceia care din sărăcie (cazul satului Viscri din judetul Braşov) sau din respect pentru moştenirea culturală au mai păstrat aceste minunate piese.

Prezente mai ales în Transilvania şi Bucovina, cu motive săseşti, secuieşti sau româneşti, pisele de mobilier pictate (autentice) se găsesc tot mai rar. Datorită unor restauratori pricepuţi şi al unor oameni cu mult bun gust ocupă un loc de cinste în case vechi, restaurate (zona Sighişoara, Sibiu, Braşov).
În cazul pieselor deteriorate restauratorul intervine respectând pe cât posibil elementele decorative existente la origine pâstrând crăpăturile şi mici părţi lipsa din lemn, acolo unde aceste mici defecte nu deranjează, ba dimpotriva păstrează farmecul şi nota de autentic.Tehnica folosită la pictarea lor este veche de sute de ani: suprafaţa de lemn pregatită cu clei de oase, grund de ipsos şi cretă, pigmenţi naturali (pământuri şi oxizi) frecaţi cu emulsie de ou (foarte importantă pentru consolidarea culorilor), verniu de ulei de in, ceară de albine ca ultim strat de protecţie. Aceasta tehnică şi-a dovedit rezistenţa în timp, culorile păstrându-se nealterate, spre deosebire de culorile cu ulei care se înnegresc şi îşi pierd tonul iniţial.