Written by admins Tuesday, 26 March 2013 15:25
venimente:
1846 - I. Heliade Rădulescu lansează în "Curier de ambe secse" proiectul "Bibliotecii universale", care prevedea traducerea în următorii 10 ani a circa 230 de lucrări filosofice, istorice, ştiinţifice, politice, literare, etc., plan ce n-a putut fi realizat din cauza evenimentelor politice care au urmat.
1859 - Începe Conferinţa de la Paris a reprezentanţilor Puterilor Garante, care recunosc oficial, la 01.04.1859, dubla alegere a lui Al. I. Cuza ca domnitor în Muntenia şi Moldova
1895 - A apărut, la Bucureşti, până la 18.03.1901, revista umoristică "Moş Teacă", editată de Anton Bacalbaşa
1918 - Are loc, la Roma, Congresul nationalităţilor asuprite din Austro-Ungaria, care adoptă o moţiune prin care se cerea recunoaşterea dreptului fiecărei naţiuni de a se constitui ca stat naţional independent sau de a se uni cu statul naţional existent.
1923 - Parlamentul României votează Constituţia României Mari, promulgată prin decret regal la 28.03.1923, una dintre cele mai avansate şi democratice constituţii din Europa acelui timp.
1953 - Jonas Salk anunţă descoperirea vaccinului antipoliomelitic.
1958 - Prima reuniune a Comitetului ştiinţific al NATO.
1971 - Ziua Independenţei în Republica Populară Bangladesh. Sărbătoare naţională.
1975 - A intrat în vigoare Convenţia privind interzicerea perfecţionării producţiei şi stocării armelor bacteriologice (biologice) şi a toxinelor şi distrugerea lor. Convenţia a fost semnată la 10.04.1972.
1979 - Preşedintele egiptean Anwar Sadat şi primul ministru israelian Menahem Begin semnează un acord de pace la Casa Albă.
1991 - Semnarea Tratatului de la Asuncion, de către preşedinţii Argentinei, Braziliei, Paraguayului şi Uruguayului, în baza căruia s-a creat Piaţa Comună a Sudului, denumită "Mercosur". Aceasta permite libera circulaţie a bunurilor, a capitalurilor, a serviciilor şi a persoanelor, începând cu anul 1995, într-o piaţă fără îngrădiri vamale.
1995 - Intră în vigoare Acordurile de la Schengen cu o "perioadă iniţială" de trei luni, care suprima controalele persoanelor la frontierele a şapte ţări din Uniunea Europeană (Belgia, Franţa, Spania, Olanda, Luxemburg, Portugalia, Germania).
1999 - Peste 40 de morţi şi circa 120 de răniţi este, potrivit postului de radio "EHO MOSKVI", bilanţul celui de-al doilea bombardament lansat de aviaţia NATO împotriva Iugoslaviei. Bilanţul total al primelor două atacuri se ridică la 100 de morţi şi peste 350 de răniţi.
2000 - În urma alegerilor prezidenţiale din Rusia, Vladimir Putin a fost ales preşedinte, cu 52,94% din voturi. Ceremonia de investitură a avut loc la 07.05.2000.
2003 - România a semnat, la Bruxelles, Tratatul de adrerare la NATO, prin ministrul de externe Mircea Geoană.
Aniversări şi comemorări:
1827 - A murit compozitorul german Ludvig van Beethoven (n.16.12.1770).
1893 - S-a născut Palmiro Togliatti, lider comunist italian (m.21.08.1964).
1902 - A murit Cecil Rhodes, unul dintre părinţii fondatori ai Imperiului Britanic (n.05.07.1853).
1911 - S-a născut dramaturgul american Tennesse Williams (Premiul Pulitzer pentru piesa "Un tramvai numit dorinţă", 1947) (m.25.02.1983).
1913 - A murit poetul Panait Cerna (n.26.08.1881).
1916 - S-a născut biochimistul american Christian Anfinsen, laureat al premiului Nobel pentru Chimie în anul 1972 (m.15.05.1995).
1917 - S-a născut Rufus Thomas, cântăreţ şi compozitor R&B american.
1918 - A murit compozitorul francez Claude Debussy (n.22.08.1862).
1923 - A murit actriţa Sarah Bernardt (n.1844).
1923 - S-a născut Valentin Lipatti, cărturar de elită, ilustră figură a diplomaţiei româneşti. Şi-a legat numele de Conferinţa de la Helsinki pentru securitate şi cooperare în Europa, reprezentant permanent, din partea României, la UNESCO (m.25.03.1999).
1927 - S-a născut Eugenia Cernea, etnomuzicolog.
1931 - S-a născut Mircea Ivănescu, poet şi traducător.
1931 - S-a născut George Cornea, regizor şi operator de film.
1932 - S-a născut artistul plastic Ion Nicodim.
1936 - S-a născut Mihai Pastragus, filosof, estetician şi eseist.
1936 - S-a născut Fred Parris, vocalist şi compozitor american (Five Satins).
1937 - S-a născut Cristian Ţopescu, realizator de televiziune şi comentator sportiv.
1940 - S-a născut Rod Lauren, cântăreţ american.
1946 - S-a născut Fran Sheehan, basist american (Boston).
1946 - A murit Artur Garguromin Verona, pictor, membru fondator al Societăţii Tinerimea Artistică, societate care a avut iniţiativa participării artiştilor români la expoziţii internaţionale, prima prezenţă de acest fel fiind la Atena, în 1903 (n.25.08.1868).
1948 - S-a născut Richard Tandy, clăpar şi chitarist britanic (ELO).
1948 - S-a născut Steve Tyler, vocalist şi compozitor american (Aerosmith).
1949 - S-a născut Vicky Lawrence, cântăreaţă şi actriţă americană.
1950 - S-a născut Ronnie McDowell, cântăreţ american.
1950 - S-a născut Teddy Pendergrass, vocalist şi baterist american (The Blue Notes).
1953 - S-a născut William Lyall, pianist şi flautist britanic (Pilot, Alan Parsons Project).
1958 - A murit psihologul Florian Ştefănescu-Goangă, membru corespondent al Academiei Române (n.1881).
1959 - A murit scriitorul american Raymond Chandler, cunoscut autor de romane poliţiste (n.23.07.1888).
1974 - S-a născut jucătoarea de tenis Irina Spîrlea.
Calendar Ortodox: Soborul Sf. Arhanghel Gavriil; Sf. Mc. Montanus pr. şi soţia sa Maxima; Sfinţii 26 de Mc. din Goţia (Odovania Praznicului Bunei Vestiri) (Post)
< Prev | Next > |
---|