Wednesday, April 24, 2024
   
Text Size

Un an de la canonizarea lui Andrei Şaguna, celebrat la Braşov

Muzică

Andrei Saguna mitropolitAsociaţia „Pro Vita Christiana Sfânta Ecaterina" organizează, la data de 30 noiembrie 2012, un concert de muzică bizantină, pentru a marca un an de la canonizarea Sf. Ier. Andrei Şaguna şi, în acelaşi timp, de a familiariza locuitorii cetăţii cu tradiţia cântării psaltice autentice a Bisericii Ortodoxe.


Concertul va fi susţinut de Grupul Psaltic Nectarie Protopsaltul, din Bucureşti (www.nectarie.ro). Evenimentul va avea loc la Casa Armatei din Braşov, începând cu orele 18.00, şi se va organiza exclusiv din sponsorizări, astfel fiind liberă pentru public.
În cadrul programului, Par. Protopop al Braşovului, Dănuţ-Gheorghe Benga şi Par. Prof. Dr. Vasile Olteanu vor susţine o prelegere despre personalitatea şi activitatea Sfântului Ierarh Andrei Şaguna, Mitropolitul Transilvaniei. Vor fi puse în lumina informaţii inedite despre semnificaţia termenilor "şaguna, şagunist, spirit şagunist...", imagini şi concepte pe care comunismul a încercat să le şteargă din memoria colectivă a transilvănenilor, dar pe care evlavia poporului şi efortul Bisericii le-au recuperat prin canonizarea mitropolitului în anul 2011.

Add comment


Security code
Refresh