Written by admins Sunday, 24 March 2013 08:57
Liceul de Artă „Carmen Sylva" invită ploieştenii la o seară dedicată muzicii şi artei plastice. La Filarmonica „Paul Constantinescu" din municipiu, tinerii îşi vor demonstra măiestria în faţa publicului.
Liceenii au pregătit un „Concert de concerte" pe care îl vor susţine luni, 25 martie, la ora 19.00, pentru toţi doritorii de muzică bună. „Pe scena Filarmonicii «Paul Constantinescu», vor evolua Medeea Iftimie la pian, Andreea Chirpac la fagot, Lavinia Opriş la oboi şi Ionuţ Feraru la clarinet. Tinerii vor fi acompaniaţi de orchestra elevilor de liceu, dirijată de prof. dr. Liviu Săvuţă. Profesorii care i-a pregătit pe elevii instrumentişti sunt Doina Boboacă, Mariana Cojanu, Dan Băndilă şi Florian Nistoroiu, iar mesajul lor este acela de a demonstra încă o dată măiestria formării viitorilor artişti", ne-a declarat prof. Tereza Sandu, directorul Liceului de Artă „Carmen Sylva" din Ploieşti.
Înaintea concertului, colegii tinerilor muzicieni, elevii clasei a VIII-a, coordonaţi de prof. Camelia Profirescu, au pregătit o expoziţie de pictură al cărei vernisaj este programat pentru ora 18.30.
< Prev | Next > |
---|