Friday, May 09, 2025
   
Text Size

Volumul „20 de ani în Siberia” ajunge la Ploieşti

Literatură

20 de ani in SiberiaAstăzi, 27 septembrie, la ora 11.00, Sala Coloanelor a Palatului Culturii din Ploieşti găzduieşte ceremonia de lansare a volumului „20 de ani în Siberia", de Aniţa Nandriş-Cudla, o ţărancă deportată din Mahala (Bucovina) şi ale cărei memorii au făcut deja înconjurul lumii.


Prezentarea volumului va fi realizată de către preşedintele Consiliului Judeţean Prahova, Mircea Cosma, cunoscut drept pasionat al istoriei naţionale, evenimentul urmând a fi susţinut de Nicolae Boaru, directorul Bibliotecii Judeţene „Nicolae Iorga" Ploieşti.
Tot în cadrul evenimentului, va fi prezentat şi un bust al autoarei volumului, lucrare care va fi donată primăriei oraşului Cernăuţi cu sprijinul Societăţii Cultural Istorice „Mihai Viteazul".
Realizat în bronz, de sculptorul ploieştean Constantin Ionescu, bustul urmează să fie amplasat în centrul oraşului Cernăuţi, duminică, 30 septembrie 2012.
Aniţa Nandriş-Culda (1904-1984) s-a născut într-o familie de ţărani din Bucovina. 13 000 de români din acest ţinut au trăit, în iunie 1941, groaza deportării, printre ei aflându-se şi Aniţa cu întreaga familie. Au fost duşi dincolo de Cercul Polar, într-un univers al ostilităţii, unde, timp de 20 de ani, nimic în afara iubirii şi a credinţei nu le-a fost sprijin. De abia ştiutoare de carte, întoarsă acasă, Aniţa a scris în cuvinte simple povestea acestei supravieţuiri.
Este o mărturie unică, păstrată printr-o minune timp de peste două decenii, până a putut fi publicată. Cartea Aniţei a fost distinsă de Academia Română cu Premiul „Lucian Blaga" (1992).

Add comment


Security code
Refresh