Literatură

Toţi europenii au venit de undeva, spre deosebire de rumâni, prezenţi aici de 42.000 de ani, agricultori sedentari de 10.000 de ani şi că ROMÂNA ESTE FĂURITĂ DE MORFEME STEM DIN RĂDĂCINI GETICE, cuvintele ei fiind o sumă  de frânturi de vorbe româneşti descriind logic metaforic o noţiune, fiecare frântură fiind tot românească, nu străină, pe lângă faptul că, în timp ce Roma era abia un punct pe hartă, neamul geţilor vorbitori de rumână era cel mai mare popor, întins de la Gibraltar până în Punjabi, rumânii putând fi demarcaţi lingvistic de fraţii lor gemeni abia în India, unde romanii nu au ajuns niciodată.

Geţii au ajuns atât la Gibraltar ca Iler- geţi, Indi-geţi, cât şi în India, dându-i numele, ca Indi-geţi şi Mas-geţi (massageţi), geţii maximi, Geţii cei Mari (mas, mare, inclusiv masiv, în latină şi în limba pahalavi a perşilor), vobind româneşte atât pe parcursul până în Spania, cât şi pe cel până în India, unde au ajuns şi fraţii noştri

macedoneni, sub Alexandru cel Mare.

Cuvintele exclusiv ale noastre, inexistente în nicio altă limbă, puse sub eticheta ridicolă de ”etimon necunoscut”, strungă angan, ţarc uara, a gini ginna, a mişca maşac, a pufăi fucna, gogoman gugu, covaliu covala, piţu giţu, asemeni cu pământul zamin, ori hor, cu ţârâita ţora, dii ! gaddi, nărui rui, , năsulie nas, tolăni tulana, ţuţ ţuţ, zăpăci capauna, jagardea jagarna, răfui raula, bălăcări bachera, râcă rerca, zdup dupp, bârfi bura, măslui maşuara (R->L), răguşeală rog, baubau bau, înghesui gussa, hâţâna heţan, ciot ciota, gălăgie gauga, gălăgios galogi, a aoli (hăuli) raula, a se împletici platauna, găta gatauna, bălăci bani pani (B->P), neghiob gupp, măgărie macher, hoţ hotta, a băga bigauna, o ţâră ţora, a crănţăni ucracna curacna, a ţipa ţip cic (ŢI->CI; P->C) , a schiorlăi cirlauna, a ciunti camt, gargaragiu gargara, vatră vehra, a horopsi jorajori, a buimăci bacca, chehe cangh, a hojbăi hoj, ciorchine ciucia, a asmuţi muţna, mitocan mota, şulfă ţula, bordei burj, bujdă burj, gard giardian, cataramă cataram catarna (M->N), boarfe barva barava (F->V), a se răţoi, ruţia, gaci (pantaloni) gacicih, a se păcăli pagal ( C->G), cantă (vas) canti handi (C->H, T->D), bani ban, a se găta (împuţina) gattauna, ghiont gusann, a se înghesui guss, zgrăbunţă gar, jagardea jangali (R->L), pată pata, cioc ciunjnc (C->H), talangă tala, gogonat gogur, copilă pilla, a înhăţa haţna, hăţuri haţ, tiptop tip tap, a dârdâi darana, coclauri cocla, bugăt bagut bahut (G->H), a băga bagi, nu puteau să fie vorbite azi în India decât duse de către rumânii antici de acum peste 2500 de ani şi/sau de către macedo-românii lui Alexandru Macedon de acum 2300 de ani.

             Din fondul de peste 800 cuvinte exclusiv româneşti, cu “etimon necunoscut”, aproape  o treime, 244, le găsim vorbite azi în Punjabi, unde n-au ajuns decât indi-geţii, mas-sa-geţii şi macado-românii geţi, toţi din neam rumânesc, utilizatori ai celui mai apropiat lexic  de cel modern rumân, în accepţiunea RUMÂN=ŢĂRAN=omul ŢĂRII ROMÂNEŞTI, cf.DEX . Am prezentat până acuma 1874 cuvinte româneşti duse de geţi în Punjabi, din care 1154 cu ”etimon latin al Imperiului Roman”, 400 cu ”etimon slav”, 92 cu ”etimon francez”, 16 cu”etimon ţigănesc” ,  97 cu etimon turcesc, 43 cu etimon grecesc, 72 cu etimon maghiar, deşi în Punjabi din India şi Pakistan, nu există alte cuvinte indo-europene decât cele din limba română şi nu din alte graiuri contemporane. În facebook, notiţe la profil, redau zilnic câte 5 cuvinte extrase din cărţile mele “Senzaţional, suntem români de peste 2500  de ani ” şi ”Limba rumânilor nu se trage de la Roma”.

Nicio altă sursă nu dă 2000 de lexeme atât de apropiate de limba română contemporană ca acestea, deşi există scrise mii de cuvinte ( de obicei toponime) atribuite  dacilor, tracilor şi ilirilor. Daţi click pe linkul   http://ijunoon.net/punjabi_dic/             introduceţi în dicţionarul Punjabi to English, scris pe coloana din stânga, cuvintele punjabi, pentru a obţine toate sensurile româneşti contemporane. Găsiţi cărţile şi la

 http://solif.wordpress.com/oferta-de-carte/

Nu avem niciun indiciu care să ne permită a estima, cât de cât corect, cu cât timp înainte de acum 2500 de ani s-au desprins indi-geţii şi masa geţii dintre rumânii geţi din ”România”.   

           Chiar dacă faţă de cele scrise în sanscrită acum 3000 de ani, APĂ, APOS, SUARE, SATA, unele cuvinte vorbite azi în Punjabi apar mai deformate, a-PA=PA-ni, APO-s=ABI, SUARE=SURAJ, SUTA=SAU şi SA-ikra, poate să susţină cineva că ele nu sunt cuvinte străvechi româneşti sau că nu au cea mai apropiată legătură cu românii ? A mai găsit cineva, undeva, MALAI, o ŢÂRĂ, a BĂGA ? Sunt oare mai plauzibile afirmaţiile ”academice” de genul NUNTĂ ”se trage” din latinescul NUPTIE, decât NUNTĂ şi getul NEUNDA sunt unul şi acelaşi cuvânt  rumânesc ? Nu cumva să credeţi că a existat vreodată vreo atestare a lui NUPTIE sau a altor etimoane pretinse de DEX, în limbajul colocvial ancestral românesc ! Ele sunt nişte pure găselniţe ale unor slujbaşi ai stăpânirii din teritoriul nostru, care şi-au dat cu presupusul în ultima sută de ani, pornind de la papucii de noapte ai cuiva în care s-a născut ideea că daco-geţii şi-au pierdut limba şi şi-au găsit-o numai şi numai, musai la Roma.

           Tot ce exista cuvânt în română, dar nu exista în latina Romei, nu mai era posibil să fie românesc, chiar dacă cei care îşi spun rumâni îl folosesc de când lumea, precum europeanul MUSAI, es MUS la germani, MUST, trebuie, musai, la englezi, devenit ungarul MUSAI, cf. DEX, absent în ” maghiara asiatică ugro-finică”. Această idee, o pură fantezie, de inspiraţie parţial franceză, era mult mai simplă decât aceea de a studia cuvintele noastre şi de a observa că, ele se compun unele din altele, descriind extrem de plastic noţiunile, ca pe nişte metafore contruite din fragmente ale altor cuvinte rumâneşti, comasate într-un nou cuvânt, în care fiecare fragment înseamnă ceva desluşit, după ce ai descoperit morfemele stem, cheia acestui tipar românesc.  

          Fonetic,  D este un T înmuiat şi T este un D întărit, motiv pentru care am putea susţine că este vorba despre unul şi acelaşi cuvânt NUNTA şi NEUNTA, în varianta NEUNDA. Ce ne spune Limbajul metaforic logic al morfemelor stem în cazul celor trei cuvinte, NUNTĂ, NUPTIE şi NEUNDA ? Din punct de vedere sonor NUPTIE se apropie de NOAPTE şi NUNTA de NEUNDA, ce înseamnă cadou de NUNTĂ la urmaşii geţilor, în Punjabi.

          NOAPTE înseamnă o nouă rupere a luminii şi o periodicitate NAP a luminii TE, greu de pus în legătură cu noţiunea de NUN-TĂ la români, care se adună de dimineaţa în număr mare la o nuntă şi în cadrul unui ceremonial plin de respect şi de demnitate, fac daruri, NEUN-DA, în masagetă,  tinerilor CĂSĂtori, KhASAm, în masa-getă, pentru a înfiripa o nouă gospodărie, o nouă familie. Deoarece limbajul este un fenomen logic, raţional, latinescul NUPTIE poate fi pus în legătură cu NOAPTEA nunţii, momentul culminant al ceremonialului. Morfemele lui NUPTIE (NUP-tie, nu-PTIE, NUPT-ie), nu au niciun corespondent în românescul NUN-TĂ. NUNTĂ, este alcătuit din două morfeme stem, corelate logic,   N*N şi T*, respectiv, NUN şi TĂ.

 ”T*, 1 om”, înseamnă TU cel care eşti subiectul temei ”respect ca pentru părinţi”= ”N*N, 11 ascendenţă”, precum se bucură de respect, NEN-ea, NAN-a, NĂN-aş-u, NUN-ta-şi-i.

De ce să-l credem pe cel căruia i-a venit ideea că nin-SOARE ”se trage din latinescul nin-GERE” ,precum cleşte din forceps, fără nicio legătură a morfemelor celor două cuvinte şi să nu ne încredem în înţelepciunea poporului român de a denumi lucrurile ca pe nişte metafore ce le particularizează cât de cât, prin ceva caracteristic, cum ar fi, faptul că STRIGATUL te jenează în GÂT, STRÂ(nge în)GĂT ori că, un URS, ur(că) s(us) sau o BATJOCURĂ e o BĂT(aie în)JO(a)C(ă cu)URĂ. Un ageamiu recunoaşte în NIN-soare, cuvântul soare, imposibil de desluşit pentru un academician, ce susţine că SOARE este SOL, adică nin-SOL, în loc de nin-SOARE.

În tabelul cu morfemele constatăm că, N*N, nu are doar sensul de respect, ci şi altele, ”N*N, 5 atmosferă, 11 ascendenţă, 36 negaţie”, precum şi înţelesul logic de, NU, negaţie, NON (NIN). Să vedem dacă greşim. Există SOARE când NINGE ? NU. O să spuneţi că am venit de unde am plecat, la academicianul cu NINGERE drept etimon pentru NINGE.

Eu vă răspund că NINGERE are un morfem RE în plus, absent în NIN-GE şi că GE înseamnă ”G*, 4 pământul” de J-OS (GE-os), deo(r)sum în latină, dar GI-os în română, conform tabelului cu morfeme, interpretat logic, ceea ce nu există în latina Romei, ce a copiat doar românescul NINGE, adică metafora  ”NU-i (NIN) pământul GE, când NIN GE”, pentru că-l acoperă z-ĂPA-da, aşa cum ”NU-i (NUN) pământul GE într-o ge-NUN-e”, numele abisului, la rumânii geţi, absent ca şi GI-osul, în latină. Logica contextului este aceea care ne spune că aici N*N, NIN, NUN, are înţelesul de negaţie, NON, la fel cum ROST poate însemna SPAŢIU dintre şi a PROCURA ori a ARANJA, etc, în funcţie tot de această logică a contextului. De ce să se tragă vernacularul a LUN-EC-A din artificialul, literar, LU-bri-car-e şi nu invers ?

Rumânii, cei care au făcut cuvintele europene, au dat sensul de a luneca, ne lubricaţi, ne unşi, de a se dez-echi-libra, de a se mişca lin, cu rezistenţă redusă la deplasare, morfemului stem ”L*N, 4 pământ, 28 departe, 34 acţiune,  68 limite, 70  a luneca, 71 încet, 72 timp,  82 ordine” ce crează noţiunea a LUN-ec-a,”ceva legat ca cu AC-ul, *C, de LUN-ec-UŞ, adică acel loc în care LUN-ec-i UŞ-or, cu care au numit mai multe fenomene, inclusiv LUN-tre, cu care LUN-ec-i, TRE-ci lin apa, LIN-ter, nu -TRE, în latină, ce LUN-ec-ă tot LIN, ca şi LIN-gura în GURĂ, la rumâni, dar în GÂTLEJ, la romanii ce ar fi folosit linguri numite LIN-gula, GULA fiind GÂT-le-jul, la Roma.

Acestea nu au cum să derive din LUBRI-care, ce dez-echi-LIBREAZĂ inerţia, făcând să alunece roata pe osia carului, dar nu să LUN-ec-e, cum LUN-ec-ăm pe gheaţă sau cum LUN-ec-ă (nu lubrefiază) LAN-ur-ile de grâu la vânt, ce a-LUN-ec-ă,  ca şi val-ur-ile. Deşi de la bonjurişti şi paşoptişti nu au trecut decât 170, 160, de ani şi de la Marea Unire a Principatelor încă nu au trecut 100 de ani, cuvintele franţuzeşti au pătruns foarte repede în limbajul nostru colocvial, cu toate că românii mai erau încă analfabeţi la nivel de 60-80 %, acum 80 de ani, datorită faptului că ele se aseamănă mult cu ale noastre.

Acestea se aseamănă deoarece geţii au dus ei la Paris o mulţime de cuvinte pe care le găsim şi în Punjabi, iar neologismele noastre se grefează pe un tipar mai vechi de 2500 de ani în limba română, uneori uşor de recunoscut şi în franceză.

CUVINTE EXCLUSIV ROMÂNEŞTI, VORBITE AZI ÎN LIMBA URMAŞILOR GEŢILOR, ÎN PUNJ-ABI (panci=5,-abi=APE). Urmăriţi 240 de cuvinte exclusiv româneşti în vocabularul din Pungiabi, din fondul de peste 1500 folosite numai de români şi totuşi etichetate ”cuvinte cu etimon necunoscut sau din substrat ori cu compunere onomatopeică”, ceea ce le recunoaşte, implicit, tacit, o origine autohtonă, exclusiv românească, ele ne fiind comune cu celelalte limbi indo-europene, în ciuda scepticismului domnului Marius Sala, ce nu acordă nicio şansă de identitate românei şi românilor.

autor, Lucian Iosif Cueşdean

Ultimele cărţi, LIMBA RUMÂNILOR NU SE TRAGE DE LA ROMA şi ISTORIA ANTICĂ a NEAMULUI ROMÂNESC, de Dr.Cueşdean, le puteţi comanda la telefon 0722.317.501.  Acestea nu vor mai fi reeditate dată fiind lipsa de interes a autorităţilor şi a cumpărătorilor români pe această temă. Că noul director al Muzeului de Istorie a României, dl. Oberlender, un numismat, îmi cenzurează cărţile şi mă obligă să le scot de la vânzare, este oarecum normal, în zilele noastre, dar deplâng faptul că etnicii români nu dau o ceapă degerată pe o argumentaţie solidă privind identitatea lor.