Friday, May 09, 2025
   
Text Size

Ioan MATEICIUC - folkul şi poezia de calitate la Biblioteca Județeană “N. Iorga”

Literatură

open de dorLa Biblioteca Judeţeană “N. Iorga” a avut loc în data de 9 - X- 2012 lansarea cărţii poetului Ioan Mateiciuc. Directorul Bibliotecii Judeţene “N. Iorga”, domnul Nicolae BOARU, a ţinut să remarce ţinuta impecabilă a versului cât şi a formei fizice a cărţii. La această lansare s-au aflat şi elevii C. N. “N. Stănescu” (prof. Iuliana BOCA) şi elevii C. T. “Toma N. Socolescu” (prof. Marian DRAGOMIR) care au descoperit lumea tainică a cuvintelor şi a metaforelor ce pot releva visele.

         Volumul de versuri "open de dor", apărută la editura "Alexandria Publishing House" (Suceava), cuprinde 50 de creaţii în versuri  şi reprezintă,  aşa cum afirma poetul, materializarea unor gânduri şi împlinirea unei munci, indiferent de obstacole, fiind o recompensă spirituală. Titlul, "open de dor" înseamnă "deschideţi-vă sufletul spre poezie!" Nicolae BOARU a remarcat ilustrarea volumului de Andreea Alexandra Stela Juduc, efectul scontat fiind acela de a surprinde cuvântul cu o grafică desăvârşită în care poezia este sugerată printr-o imagine.

           Lansarea a fost prilejul unui recital la chitară susţinut de Ioan MATEICIUC (un cunoscut folkist) şi Eugen TOBOŞ. Poetul mai pregăteşte un volum şi sperăm să revină în oraşul lui Nichita Stănescu.

 

Născut la data de 9 iunie 1986 în localitatea Siret din judeţul Suceava, Ioan MATEICIUC este absolvent al Universitaţii Al.I.Cuza din Iaşi, Facultatea de Filosofie, secţia de Ştiinţe Politice, promoţia 2008 şi masterand al Universităţii Ştefan Cel Mare din Suceava, Facultatea de Istoria, specializarea Managementul Relaţiilor Internaţionale şi Cooperarii Transfrontaliere.

Add comment


Security code
Refresh