Literatură

 Volumul "Amintiri despre I.L. Caragiale" (Editura Karta-Graphic, 2012 - tipărit cu sprijinul Casei de Cultură "I. L. Caragiale" Ploieşti)  reprezintă un volum în care antologatorul Constantin Hârlav (cercetător la Institutul academic „G. Călinescu” din Bucureşti) adună evocări, interviuri, scrisori, mărturii provenind de la două dintre fiinţele cele mai apropiate ale dramaturgului: Alexandrina Caragiale - soţia scriitorului şi de la Ecaterina Logadi-Caragiale - fiica lor.

Materialele furnizate au fost aşezate în două capitole. Primul dintre ele cuprinde interviuri pe care Alexandrina Caragiale le-a acordat unor reporteri ca Şerban Cioculescu, Gaby Michailescu şi Paul Daniel. Acestea au apărut doar în presă, fapt menţionat la sfârşitul fiecăruia dintre ele. Al doilea capitol cuprinde interviuri date de Ecaterina Logadi-Caragiale, amintiri scrise de aceasta, precum şi o scrisoare către muzicologul Viorel Cosma. Interviurile, realizate de scriitoare către Tita Chiper (în 1962) şi de Al. Raicu (în 1969), preluate din paginile revistelor în care au apărut.

Un  al  treilea  capitol,  „Dosar  Tuşki Caragiale", după revista „Apostrof" (An III, 9/10, septembrie-octombrie 1992, rubrica „Dosar"), articolul Georgetei Ene, prezintă  caietului-autograf care conţine amintirile Ecaterinei Logadi despre tatăl ei.

"Erau puţini cei care nu-l iubeau pe tata. Aceasta fiindcă fuseseră ironizaţi de el, fie pentru snobismul lor, fie pentru îngâmfarea lor. Era fără milă faţă de aceste defecte şi nu le ierta uşor.

Din cauza sănătăţii lui morale şi a exploziei continue de umor, avea enorm de mulţi prieteni, dar nu-i cunoşteam pe toţi, deoarece nu veneau decât puţini din ei în casa noastră. Printre cei mai intimi se numărau Delavrancea, Dobrogeanu-Gherea, Vlahuţă, mai târziu Zarifopol. Aceştia erau cei pe care-i vedeam cel mai des, despre care vorbea tata mereu, cu care era mereu în legătură prin corespondenţă, de care se interesa când avea vreunul o supărare şi la care alerga în momentele lor de necazuri.

Aceştia au fost cei care au sosit din depărtare să ne fie de ajutor, la moartea lui. Dar afară de ei, mai erau mulţi cu care se iubea ca fraţii şi ale căror bucurii şi necazuri le împărtăşea.

Venea, apoi, doctorul Urechia, de care era nedespărţit când eram în ţară, şi cu care schimba lungi scrisori din Berlin. Toate bolile noastre de copii au fost îngrijite şi vindecate de el. Când mama era să se prăpădească de febră tifoidă, Urechia a petrecut zile şi nopţi s-o îngrijească şi să-1 liniştească pe tata, care ameninţa că se omoară, dacă n-o scapă pe mama.

Veneau apoi: Petre Missir, Maiorescu, Dissescu, Coşbuc, Ronetti-Roman, poetul Cerna, Cantacuzino-Paşcanu, Nottara, Măria Ciucurescu, Iancu Brezeanu , Gheorghe Panu, Slavici şi mulţi, mulţi alţii".

Marian DRAGOMIR