Friday, April 03, 2020
   
Text Size

Cele două muzee ale farmaciei din Europa se află în România. AFLĂ UNDE LE POŢI VIZITA

Cu traista-n băţ

muzeele farmaciei clujAţi ajuns la Cluj şi nu ştiţi cum să vă petreceţi timpul liber? Nu ezitaţi să daţi o raită prin Muzeul Farmaciei. Despre celălalt, veţi afla ceva mai jos.

Actuala colecţie de istorie a Farmaciei din cadrul Muzeului Naţional de Istorie a Transilvaniei, aflat în Cluj-Napoca, este recomandată de ghidul Lonely Planet, atât pentru atmosfera pe care o recreează, cât şi pentru simţul umorului prin care ghidul, muzeograful Radu Crişan, îi îndrumă pe curioşi.

Muzeul Farmaciei este găzduit în clădirea care a adăpostit cea mai veche spiţerie a Clujului, „La Sfântu Gheorghe", atestată documentar în 1573. Deşi o parte a clădirii a fost retrocedată foştilor proprietari, micul muzeu a fost păstrat şi promovat în toată Europa, ajungând să fie vizitat, până în prezent, de aproape 10.000 de turişti, un record pentru ultima decadă.

Cu ajutorul muzeografului Radu Crişan, cluj.travel.ro prezintă în premieră o selecţie a celor mai importante atracţii turistice de la muzeul pe care Lonely Planet l-a descris la superlativ. Pentru că muzeograful nu a putut stabili o ierarhie clară a celor mai atractive obiecte din muzeu, le prezentăm în ordine aleatorie:

muzeul-farmaciei picturi-muralePictura murală. Finalizată în 1766, a fost comandată de farmacistul Tobias Maucksch, cel care a privatizat farmacia, aceasta fiind anterior în proprietatea oraşului. Este unica pictură de farmacie veche originală, păstrată în România. Pe tavan este redat un cocor, animal considerat protector al vieţii, un arbore al vieţii cu şerpii lui Aesculap, şi, în două medalioane identice, cornuri ale abundenţei.

Farmacia portativă. Este o bijuterie de artă: un cufăraş prevăzut cu zeci de sertare şi sertăraşe, în care se ţineau sticluţele cu poţiuni şi prafuri. Farmacia datează din secolul al XVIII-lea şi a aparţinut familiei de aristocraţi transilvăneni Kemény. Se ştie că lemnul din care a fost făcută este unul exotic, dar nu se cunoaşte esenţa.

muzeul-farmaciei elixirul-dragosteiElixirele dragostei. Este vorba despre câteva sticluţe pictate cu motive florale, care încadrează reprezentări de femei şi bărbaţi şi datează din prima jumătate a secolului al XVIII-lea. În ele se ţineau aşa-numitele elixire ale dragostei, care, după ce erau băute, se presupune că aveau efectul pe care îl are Viagra în ziua de astăzi. „De fapt, erau vinuri în care se introduceau diverse arome. Rezultatul pe care îl aveau, dacă îl aveau, era unul de tip placebo", cum aflăm de la gazda noastră, muzeograful.

Leacurile medievale. O colecţie spectaculoasă de doctorii care se prescriau bolnavilor înainte de generalizarea medicinei moderne. Printre exponate se numără „praful de mumie adevărată", care costa greutatea sa în aur şi despre care se credea că vindecă orice boală. „Într-un fel era adevărat, fiindcă, după ce luau aşa ceva, bolnavii nu prea mai simţeau niciun fel de tulburare sau durere, fiindcă treceau pe lumea cealaltă", spune cu umor muzeograful. Praful de mumie adevărată costa greutatea sa în aur.
Alte leacuri din această colecţie erau însă eficiente. De exemplu, „Theriaca Venetiana", o reţetă străveche cu 60 de concentrate din plante, plus opiu şi carne de viperă, preparată în veacul al XVIII-lea în farmacia „La Madonna" din Veneţia. Era folosită ca antidot în caz de otrăvire, şi avea efectul scontat în cazul otrăvurilor uşoare.

muzeul-farmaciei electrocardiografulElectrocardiograful. Primul electrocardiograf care a funcţionat în Cluj-Napoca tronează în mijlocul încăperii care adăposteşte colecţia de obiecte medicale mai apropiate de zilele noastre. A fost fabricat în 1915, de firma G. Boulite, din Paris, şi reprezenta tehnica medicală de vârf a momentului, fiind capabil să imprime rezultatele atât pe hârtie, cât şi pe film. Cel mai probabil, la Cluj, aparatul a funcţionat în actuala Clinică Medicală.

Vasele smălţuite de la Turda. Sunt recipiente ceramice unicat, realizate în 1790, într-un atelier din Turda, constituind un unicat în lumea muzeelor de farmacie din toată lumea. Frumos ornamentate şi executate perfect, ele erau destinate păstrării unor concentrate din plante medicinale.

muzeul-farmaciei balantaBalanţa cea veche. Este o balanţă din secolul al XVIII-lea, expusă lângă o serie de „surate" mai tinere. Realizată din lemn, cu talere de aramă, a fost fixată pe un suport tot de lemn, sculptat în stil neoclasic.

Mobilierul specific. Piesa de rezistenţă din această categorie este un dulap masiv, în care se ţineau prafurile şi poţiunile mai valoroase ale spiţeriei. Dulapul datează de la mijlocul secolului al XVIII-lea. Pe uşi sunt pictate panouri, care reprezintă omul în patru etape: copilăria, tinereţea, maturitatea şi moartea. Picturile sunt deosebit de valoroase, ele fiind o expresie a barocului transilvănean.

muzeul-farmaciei-colectia-de-cartiColecţia de cărţi şi manuscrise. Alături de inventarul unei farmacii din Târgu-Mureş, pe care Tobias Maucksch a cumpărat-o pentru unul dintre fiii săi, la finele veacului al XVIII-lea, se găseşte şi un tarifar al farmaciei din Cluj-Napoca, realizat chiar de Tobias, pe parcursul a ceea ce astăzi am numi „procesul de privatizare" al spiţeriei. Cele două manuscrise sunt încadrate de vechi tratate de botanică, biologie sau farmacologie.

Muzeufarmacie sibiuMuzeul de Istorie a Farmaciei din Sibiu a fost deschis în anul 1972

Înfiinţarea muzeului în Sibiu a avut o dublă motivare: pe de o parte, aici a funcţionat prima farmacie pe teritoriul ţării noastre, atestată documentar în anul 1494. Pe de altă parte, în zona Sibiului, s-a dezvoltat o bogată tradiţie a activităţii farmaceutice.

În prezent, clădirea care adăposteşte muzeul se află în centrul istoric al Sibiului, constituind un monument istoric de arhitectură cu elemente gotice şi renascentiste, datând din anul 1568.

MUZEUfarmacieSIBIU1În această clădire a funcţionat una dintre cele mai vechi farmacii sibiene, a treia în ordine cronologică, înfiinţată în jurul anului 1600 şi denumită „La Ursul Negru".
Colecţiile muzeului cuprind peste 6.600 de piese care aduc mărturii valoroase pentru evoluţia medicamentaţiei şi a tehnicilor farmaceutice, de-a lungul a mai mult de trei secole şi jumătate.

Colecţia de Homeopatie ilustrează tradiţia terapiei homeopate la Sibiu. Nu este lipsit de semnificaţie faptul că fondatorul acestei doctrine terapeutice, Samuel Hahnemann, a trăit şi activat la Sibiu, între anii 1777-1779, ca medic şi secretar al baronului Samuel von Brukenthal, guvernatorul Transilvaniei.
El a avut posibilitatea de a cunoaşte multe aspecte privind medicaţia populară practicată în Transilvania, aspecte care au contribuit şi ele la inspirarea fundamentării doctrinei homeopate.
Colecţia de Homeopatie a muzeului cuprinde peste 2900 de piese, respectiv truse şi flacoane cu preparate homeopate, care au fost preluate de la vechea farmacie sibiană „La Înger".

Add comment


Security code
Refresh