Cu traista-n băţ

Recent, Transfăgărăşanul a fost desemnat „cel mai frumos drum din lume”, de către un juriu internaţional. Şoseaua şerpuită prin Făgăraş, printre cetini, izvoare şi stânci, uneori lină, alteori abruptă, înşiră serpentine spectaculoase.

Transfăgăraşan. Sus de tot, cerul îmbrăţişează crestele, pogorându-şi seninul în lac. Bâlea. Punctul culminant al traseului, unde frumosul îţi taie respiraţia. Undeva, sus, sute de oi pasc într-o linişte copleşioare.

Aproape, lacul îmbrăţişează privirile curioşilor cu o limpezime roşiatică, în amurg. Ceva mai încolo, aromele săţioase de urdă, caş, cârnaţi ori porumb fiert te cheamă să-i cunoşti pe ciobanii care prepară bucate strămoşeşti.

Iarba măruntă, aerul tare, pietrele invită la drumeţie şi la visare deopotrivă. Nu ştii ce să admiri întâi- golul alpin, sălbatic, ori câinele ciobănesc legendar, care parcă iese din munte, ca un zeu. Un petic văratic de gheaţă, lângă un izvor, şterge graniţele anotimpurilor.

Legenda                                                            

Se povesteşte că trăia odată, la poalele Făgăraşilor, un cioban pe nume Bâlea. Era cel mai mic dintre cei cinci copii al unei văduve sărace. Era singurul care nu îşi făcuse un rost. A fost, o bucată bună, slugă şi, cum-necum, a rămas neînsurat. Degeaba îl bătea săraca maica-sa la cap sa se însoare, el o ţinea pe a lui: cea sortită lui o să-l aştepte!

Într-o zi, pe când era cu oile la păscut, se arătă un urs. Voinic fiind şi curajos, Bâlea se repede la el şi îl alungă. Se răspândeşte vestea de aşa viteaz până la curtea împăratului. Acesta, aflând ca în împărăţia sa este un aşa voinic, l-a chemat la palat propunându-i să rămână în slujba lui şi să înveţe mânuirea armelor. Bâlea rămâne la curte şi deprinde mânuirea armelor, ajungând căpetenie oştirii.

Într-o zi, i se face dor de casa şi de oile lui. Auzind asta, împăratul care nu vroia să piardă un aşa om, încearcă să-l convingă în fel şi chip să nu plece. Uitasem să vă spun că împăratul avea cinci fete ce prinseseră drag de Bâlea şi nu vroiau nici dânsele ca voinicul să plece. Aşa că şi-au pus în minte să-l cucerească ele cumva.

Balea întorcându-se acasă, primeste, într-o seară, vizita unei babe urâte foarte care căuta ierburi de leac. Milos, Bâlea o invită să stea la el peste noapte. Înainte de ivirea zorilor, baba îşi leapădă înfăţişarea prefăcută, şi i se arată badei în hainele sale aurite. Nu era alta decât fata cea mare a împăratului. Bâlea, surprins peste măsură de frumoasa făptură, hotărăşte să se însoare.

Deodată, ca din senin, deşi era primăvară, se porneşte o furtună cumplită; un viscol nemaivăzut întoarce iarna din drum. Bâlea, de frică să nu-şi piardă soaţa, o ia de mână şi se adăpostesc în munţi, însă viscolul îi ia şi îi aruncă în lacul de la poalele munţilor, unde îşi găsesc sfârşitul. Mişcaţi de soarta lor tragică, oamenii au pus numele acelui lac Bâlea.

Istoric

Lacul Bâlea este un lac format într-un circ glaciar, situat la o altitudine de 2040 de metri, în Munţii Făgăraş, şi apaţine judeţului Sibiu. Lacul are o suprafaţă de 46508 de metri pătraţi şi o adâncime de 11,35 de metri. În 1932, Lacul Bâlea şi o suprafaţă de circa 180 de hectare din jurul lacului au fost declarate rezervaţie ştiinţifică.

Lacul se află la circa 77 de kilometri distanţă de Sibiu, 68 de kilometri de Făgăraş şi 85 de kilometri de Curtea de Argaş. Prima cabană de aici a fost construită în anul 1904, de către Societatea Carpatină Transilvăneană (Siebenburgischer Karpaten Verein „S.K.V.”) şi a fost inaugurată la 29 august 1905.