Tuesday, November 24, 2020
   
Text Size

România este singurul stat din lume în care autismul este eradicat la 18 ani

Bagă-ţi minţile în cap!

383991 423774061015092 1041758582 nde Ana Dragu

Ne tot plângem noi că statul nu reuşeşte să dea pensiile la timp, să crească nivelul de trai, să dea medicamente pentru canceroşi, însă iată că de autişti reuşeşte să scape 100%. Cu mâinile curate, cum ar spune fanii lui Sergiu Nicolaescu. Nu şi eu. Pentru că, deşi peste tot în lume, printre specialişti şi guverne competente, e unanim acceptat faptul că tulburarea de spectru autist reprezintă un diagnostic pe viaţă, LA NOI e ALTFEL. La noi nu există adulţi cu autism, pentru că dintr-un ordin de ministru, dintr-un aliniat răzleţ, lipseşte un cuvânt: AUTISM. Şi în acelaşi ordin (762/2007), se stabileşte că, pentru a fi încadrat în gradul de handicap grav, un adult trebuie să aibă un IQ de sub 21. Situaţie în care rar, aproape niciodată, nu se încadrează persoanele cu autism. Pentru că autismul nu e din start asociat cu retardul mintal, însă asta nu îl face mai puţin dizabilitant. Şi în ciuda presiunilor (mult spus, pentru că guvernanţii se simt rareori presaţi, poate doar de portofele, dar în fine) făcute de ONG-urile din domeniu, inclusiv cel pe care îl conduc, degeaba. Statul român degeaba nu vrea, n-are timp şi nu poate să adauge autismul pe lista de pe care lipseşte dintr-o eroare. Mai exact, de pe lista cu dizabilităţile încadrabile în diferite grade de handicap la vârsta adultă, deşi el figurează la criteriile de încadrare pentru copii. Şi nimeni nu se grăbeşte să îl adauge şi la adulţi pentru că alfabetul e lung iar guvernanţii „e mulţi, dar incompetenţi”, sau nu? Să vedem!

Pentru stat, e bine că nu mai are de acordat indemnizaţii şi asistenţi personali pentru cei dispăruţi întru legislaţie, însă pentru familiile copiilor cu autism impactul este deseori fatal. După ce o viaţă au plătit pentru terapia copilului cu autism din indemnizaţia de handicap, pentru că

statul nu decontează terapia persoanelor cu autism, cum ar fi normal, dar decontează aspirina pentru răceli, familiile afectate se trezesc şi cu un schizofrenic în casă. Persoana cu autism (care în unele cazuri – destule, în lipsa terapiei) la 18 ani nu ştie să treacă strada, rămâne fără indemnizaţia de handicap şi însoţitorul personal, deci în aer. Căci pe pământ românesc nu mai are ce căuta.

Dar pentru că e unanim recunoscut – la nivel internaţional – faptul că tulburarea de spectru autist reprezintă un diagnostic pe viaţă, în unele din judeţele patriei, medici şi membri ai comisiilor de încadrare în handicap, conştienţi că persoanele cu autism nu dispar în realitate (ce minune!), sunt nevoiţi să recurgă la fel de fel de tertipuri ca să salveze situaţia. Şi anume, să aleagă la întâmplare un alt cuvânt care apare şi pe lista de încadrare în handicap pentru adulţi, cum ar fi, să zicem schizofrenie sau oligofrenie şi să îl scrie frumuşel în certificatul medical eliberat la 18 ani şi o zi. Însă şi asta, doar în anumite locuri. Pentru că altfel, 90% din părinţi sunt la discreţia comisiilor de încadrare în grad de handicap. Dacă funcţionarii au chef, recunosc că există autism şi după 18 ani, dacă n-au chef, fac apel la legislaţie. Dincolo însă de micile mâncătorii funcţionăreşti specific româneşti, e umilitor şi halucinant că Statul Român, în loc să completeze o listă, ucide persoanele cu autism în acte şi forţează specialiştii să uzeze, culmea, de magica baghetă a bunului simţ şi a golurilor legislative, trecând un om cu drepturi şi identitate dintr-un diagnostic în altul, aşa cum treci o bucată de carne macră prin făină şi ou. De-acum nu mai e om, e şniţel. Căci în meniu nostru agramat noi avem şniţele şi doar pentru ele plătim. Nu mai e autist, e oligofren, schizofrenic, etc. etc. etc. Deci, hai să punem apel de la apel şi să sunăm la membrii Academiei Române să îi rugăm frumos să şteargă din DEX următoarele cuvinte, ca să scape statul de probleme: şomer, elev, pacient, pensionar, doctor, profesor, angajat, beneficiar, popor, şi lista poate continua. Chiar vă rog să o continuaţi. Pentru că cine ştie câte alte boli rămân pe dinafara sistemului îngust şi normelor veşnic retardate cărora ne supunem.

Add comment


Security code
Refresh