Bagă-ţi minţile în cap!

Stăteam ore în şir să mă joc cu cuburile de lemn în felurite forme şi culori şi desenam cu carioca românaşi în costume populare, învăţam pe brânci chiatră clasică şi mă jucam cu prietenele „de-a Nadia", la bara de covoare din spatele blocului, ne jucam de-a doctorul, injectând păpuşile cu soluţii din iarbă măcinată şi preparată după reţete numai de noi ştiute, desenam pe asfalt, făceam rochii păpuşilor, cotrobăind prin imaginaţie, dar şi prin sertarele cu petice ale bunicii, jucam leapşa, piticot, sau „Zăresc un prinţ călare" şi asculam la magnetofon Frank Sinatra sau Nat King Cole.

Mai târziu, la casetofon, am ascultat Michael Jackson, pe când ne jucam tabinet şi Popa Prostu'. Mergeam în tabere de olimpici şi vizitam biblioteci şi case memoriale, iar în excursie, cu clasa, mergeam la Operetă, la spectacole de teatru la Bucureşti, la turnul Chindiei, la Vidraru sau la Castelul Bran. Nu ieşeam nicicum din cuvântul părinţilor, iar bunicii erau sfinţii blânzi, în care mă refugiam să mă îndop cu poveşti, pască şi brăduţi de nucă.
Eram fericită cu prietenele mele, cele două Cristine şi Laura şi aşteptam primăvara cu înfrigurare, să alergăm cu bicicletele ori să jucăm elasticul. Nu ştiam de calculator, iar televizor color am văzut abia prin clasa a X-a, acasă la profesorul de matematică.
La 17 ani, i-am cerut voie mamei să „îmi dau un pic de fard" la ochi, iar la 19 ani, am primit „oficial" (simbolic?) ultima păpuşă, din partea colegilor de liceu.
Acum, văd cum fetele, la 13-14 ani fac crize de gelozie pentru cine ştie ce puşti din clasa a VI-a, sau îşi strepezesc ochii pe computer, răsfoind în neştire reţelele de socializare, de parcă şi-ar da doctoratul în domeniu.
Le văd searbede, introvertite, ori, dimpotrivă, ahtiate prematur după baruri şi sexualitate, uitând de cărţi şi excursii, prăfuite de pasiunea pentru farduri şi zbârnâind printre gablonţuri, nu de puţine ori cu pachetul de ţigări la purtător, semn, zic ele, al emacipării! O fi mai bine aşa?