Bagă-ţi minţile în cap!

Cu ani în urmă, pe vremea străbunicilor noştri, mai cu seamă la sate, exista un obicei care, cu timpul, a fost păstrat cu sfinţenie atât în Bucovina, cât şi în părţile Ardealului, până în perioada interbelică.

În prima zi de şcoală, când îşi duceau pruncii de mână către calea cărţii, femeile luau cu dânsele un dram de miere şi ungeau în forma crucii pereţii clasei cu mierea aceea, „ca să-i fie copilului şcoala şi traiul de şcoală dulce ca mierea, şi să tragă copiii la şcoală ca albinele la coşniţă". Apoi, mai făceau cu mierea o cruce pe fruntea copilului, „să vină către dânsul vorba înţeleaptă a dascălului şi bucoavna din carte".
Aşa se duceau copiii la şcoală ca şi către biserică, cu inima deschisă, chiar dacă uneori mergeau desculţi şi învăţau la lumânare ori la lampa cu gaz, iar în zori, îi puneau ai lor să îngrijească de păsări şi să dea la porc.
Şi nu se băteau, şi nu luau în râs dascălul ori spusa cărţii. Şcoala era respectată de toţi şi nu se pomenea să se întâmple nenorocirile şi grozăviile ce umplu azi, puzderie, şcoala şi o ponegresc din rărunchi. Din rândul celor care au trăit aceste tradiţii s-au ridicat oameni care au purtat cu demnitate vorba românească şi care au scris cărţile următoare. Simţirea şi idealurile lor le călcăm în picioare acum, prin purtarea noilor generaţii şi nu avem acest drept!