Viaţa ca o artă

Viaţa ca o artă

Viaţa ca o artă

Mulţi părinţi sunt disperaţi că au copii care strică orice jucărie ce le cade în mână, devastând plini de curiozitate sertarele casei în căutarea mecanismelor numai bune de demontat. Lor nu le scapă nici un ceas, nici un buton în spatele căruia se află acel ceva care îl face să funcţioneze, nici un şurub care încă mai stă bine la locul lui, transformând casa într-un şantier continuu.

Degeaba primeşte jocuri tip „lego” sau sfaturi şi

Viaţa ca o artă

Pentru a rezista unei lumi amestecate, în care mentalităţile sunt mai diverse ca legumele într-o salată, şansa noastră este aceea de a avea o familie şi un grup de prieteni apropiaţi, oameni cu o gândire pozitivă, flexibilă şi iertătoare, care să pună preţ pe prietenie şi relaţii, pe cultură şi pe principiile ce par azi desuete.

Uneori aşa se întâmplă, totul se amestecă şi pare că nimic nu mai este la locul său, că nici o regulă nu mai are valoare, că nici un principiu nu mai este respectat. Şi, este drept, trăim astfel de

Viaţa ca o artă

Descopăr vocea străzii. Era una foarte importantă. Am întors capul şi am văzut o femeie extrem de încrezută. Era soţia unui potentat al vremurilor, unul care era cu nasul pe sus, imposibil de coborât pe pământ, aşa că…
Nu ştiu cât de corect am fost, dar m-am ambiţionat să o cunosc, să ajungă în braţele mele, în patul meu, să o fac să mă iubească. Asta a fost la început. Apoi, puţin câte puţin m-am îndrăgostit de ea. Era o femeie puternică, deşteaptă şi tot ce-şi dorea avea, inclusiv pe mine.
La început m-am simţit folosit, apoi am înţeles cât de mult mă iubea. Era în stare să-mi dea tot aurul din lume ca să fiu numai şi numai al ei. Chiar mi-a arătat un „cufăr” cu aur. M-a rugat să-l iau tot, numai să rămân cu ea.
Au trecut câţiva ani, ea a născut un superb băiat pe care l-am văzut de câteva ori cu bona. Îl văd şi astăzi, dar e o altă trăire. Sunetul unor semnale mă opresc la marginea unui anotimp. Cald şi cu un miros aparte este aerul ce m-a înconjurat. Puterea vieţii este