Editorial

De Nicu Boaru

Zumzăi de nedumeriri, perplexităţi şi chiar întrebări. Nu mă credeam „capace" să am interogaţiuni şi reflecţii: fibră slabă! Nici nu mai intră în discuţie temele înalte, altitudinile şi metafizicul; acolo, lacătele sunt, pentru mine, închise pe vecie. Nu mă socoteam însă apt să pun întrebări acestui cotidian valah, deloc limpede şi curat.

Urmărind eu – să zicem! – Antena 3, o oră, două, trei, bântuind apoi pe parcela mediatică a combatantului fugos Dănuţ Diaconescu, mă umplu de indignările lor, mă contaminez cu interogaţii şi critici (la ei, într-adevăr, reale, solide, persuasive şi .... şi... rezbelitoare!) uit dramoletele vieţii mele personale şi combat alături de Gâdea, Ciutacu şi de marele spirit enciclopedic, oratorul şi dialecticianul Bogdan Chireac. Ce vreţi? N-am vocaţia observaţiei proprii, acute, şi a diagnosticului verid, mă bazez exclusiv pe inteligenţa despicătoare de neguri a Alessandrei Stoicescu, tânjesc după „omul cu laptopul", ignor amoarea mea dintâi, Oana Zăvoranu şi visul meu din urmă, Gina Pistol şi devin doldora de nemulţumirile boborului revoluţionar.

I-am şi întrebat pe câţiva boboreni: ce este înscris pe flamura voastră de rezbel? Pentru ce combateţi, ca să rataşez şi eu, nevolnicul, cu arme şi bagaje – puţintele şi tocite - idealurilor voastre cristaline şi nostalgiei pentru o lume aurorală?

M-au privit cu binemeritată condescendenţă, ca pe un netrebnic, şi „năcăjit" ce mă aflu şi mi-au înşirat ponoase şi scăderi apocaliptice de-ale şarpelui veninos şi ale tartorului unanim care este musiu ex-prezident B: „e beţiv", „a furat flota", „a adus cu el numai c....ine, căţărându-le în posturi bănoase", „ne-a tăiat pensiile, salariile, bea" (din nou!), 2dansează în genunchi cu ţigăncile", „face jurnalistele „ţigănci", e arogant, e populist, e retras, e vârât pănâ-n gât, suferă de ficat" (re, re-uri), „n-are nici pe naiba" etc, etc.

Dar, susur eu cu sfiiciune, ba chiar cu frică, „nu aveţi şi un argument propriu, de crispare, de propunere?" Pe astea le-am auzit de zeci de ori la minunatele posturi TV amintite. Cum deschizi această delicată trebşoară a gândului propriu asupra imenselor pagube de ordin individual sau naţional provocate de mr. B , cum eşti privit cu ciudăţenie. Unu mi-a şi articulat (cuvânt care înseamnă şi „a lovi") o reprimandă rapidă ca un upercut :" a, ieşti, dai lu B!".
Nici după mineriadele din '90 şi '92 nu era, parcă ţara mai scindată, mai polarizată ca acum. Există doar albul şi negrul. Nimic cenuşiu, exclusă orice nuanţă. Şi, culmea...

Mai multe pe www.actualitateaprahoveana.ro