Bagă-ţi minţile în cap!

Munţomanus Vulgaris Manelaris, o specie foarte des întâlnită şi care se înmulteşte foarte repede. Rudă foarte bună cu Gherţoiul de Bloc, Munţomanus Vulgaris Manelaris îşi ia femela şi plozii în week-end, având automobilul încărcat până la refuz cu cel puţin jumătate de cămară şi un sfert de mobilier adunat de prin casă şi pleacă LA munte.

Ajuns acolo, de regulă, în zona Bugecilor, lucrurile se inversează: dacă acasă femela îl conduce cu o abilitate înnăscută, LA munte primeşte undă verde de ea, femela, ca trei zile să facă ce vrea. Ca atare, îşi ia autoritatea, de obicei destul de ştirbită, în serios şi începe despachetatul.

Munţomanus Vulgaris Manelaris are un principiu foarte practic: orice treabă începe cu o pauză, ca atare desface un pet de bere, se aşază tacticos pe lada frigorifică, îşi aprinde o ţigară şi începe să consume, asta nu înainte de a-şi conecta stick-ul de memorie - pe care, evident, nu are decât manele, şi acelea descărcate de vecinu` Gherţoiul de Bloc, pentru că deşi copilul lui Munţomanis Vulgaris Manelaris „are calculator”, el nu ştie să îl utilizeze - la maşină. Difuzoarele urlă şi Munţomanus Vulgaris Manelaris simte că trăieşte viaţa din plin.

Pe la jumătatea sticlei îşi aduce aminte de ce a venit LA munte şi începe să despacheteze. Aşază grătaru' şi începe să alerge după lemne, strigând şi urlând, în încercarea de a se simţi liber, doar este în natură şi nu îl mai aude nimeni.

După ce grătaru' improvizat la uzină a intrat în funcţiune, aruncă pe el trei fleici de porc, patru copane de pui apoi, cu o mână, duce sticla de plastic la gură, iar cu cealaltă face vânt cu cartonul. Dacă se încinge prea tare, se dezbracă la bustul gol şi îşi umflă pectoralii, mândru de lanţul de aur, gros cât degetul, de la gâtlej, capabil să ţină şi un câine voinicel, dar şi de burta de bere care îi atârnă peste pantalonii de trening, tremurând ca piftia pe ritmuri de manele. Evident, petyul de bere se termină şi ajunge, normal, sub automobil, pe principiul „nu se vede”. Între două două manele, Munţomanus Vulgaris Manelaris caută, ca orice animal, marcarea teritoriului, după primul copac pe care îl întâlneşte în pădure.

După a doua sticlă de bere, care îi creeaza o stare a la Rambo, pune mâna pe un briceag cumpărat din piaţă cu 10 ron, de care este foarte mândru, imaginându-şi că este cuţit de vânătoare, şi alege un copac pe care îşi scrijeleşte numele său şi al femelei, poate şi al copiilor. Dacă nu este destul de beat, pune şi data şi anul în care el a trecut pe acolo. Între timp, femela pregăteşte masa şi urlă ca din gură de şarpe la cei mici să facă una şi alta, iar dacă fac, oricum, ceva, să nu mai facă.

La întoarcere, spre seară, Munţomanus Vulgaris Manelaris se agaţă de un indicator montan pe care îl doboară la pământ, demonstrându-şi - pentru a câta oară - abilităţile de Rambo sau cel puţin provocarea faţă de urs. În urma lui, rămân mormanele de peturi, cioburile de la borcanele de murături, pungi, aluminiu, pamperşi, conserve, spray-uri, urme evidente al trecerii Lui pe acolo.

Dar Munţomanus Vulgaris Manelaris este deosebit de fericit că s-a deconectat, pentru o zi lumină, de la starea de Gherţoi de Bloc. Odată întors în oraş, va povesti vecinului jos, la scara blocului, între două pungi de seminţe, despre urşi, lupi, vulpi şi ce acte de bravură a săvârşit el pe LA munte.

Multumim lui Rtylife