Friday, April 19, 2024
   
Text Size

Mai avem o sărbătoare: Ziua Limbii Române a fost stabilită pe 31 august

Nu Rata!

Ziua-Limbii-Romane-31-augustLegea nr. 53/2013 privind instituirea limbii române mai introduce o zi în calendarul sărbătorilor naţionale. Începând din acest an, pe 31 august, autorităţile vor fi nevoite să marcheze Ziua Limbii Române.

Potrivit actului normativ, Ziua Limbii Române, 31 august, va fi marcata de către autorităţile şi institutiile publice, reprezentanţele diplomatice şi de către institutele culturale ale României. Toate acestea vor organiza programe şi manifestări cultural-educative, având caracter evocator sau ştiinţific, fiind consacrate limbii române.

De asemenea, legea prevede ca atât Guvernul cât şi autorităţile administraţiei publice locale să arboreze drapelul României, iar în interiorul instituţiilor se va intona imnul naţional şi se vor folosi sigiliile cu stema României.

„Încă din anul 1990, limba română este sărbătorită în fiecare an, la 31 august, în Republica Moldova, iar din 2006, la aceeaşi dată, este organizat în Bucureşti, pe treptele Teatrului Naţional din Bucureşti, un eveniment menit să promoveze libertatea de a vorbi limba română", se precizează în expunerea de motive a legii.

Pe de altă parte, există posibilitatea ca sărbătorirea oficială a Zilei Limbii Române să fie declarată zi liberă, pentru că, anul acesta, 31 august este ultima zi de vacanţă, înaintea anului şcolar 2013-2014.

Add comment


Security code
Refresh