Thursday, April 25, 2024
   
Text Size

Un creion mic a deschis inima unui om mare

Viaţa ca o artă

DOI MARI ARTISTIMihai Mincu, zis Bimbo, este un uriaş care trăieşte în circ. A dresat tigri, elefanţi, pisici, reptile, e fachir şi clown, jonglează cu lamele şi cuţitele şi ţine orice scaun într-un picior pe frunte.

A lucrat la Bucureşti, în Kuweit, în Emiratele Arabe şi pe alte multe meridiane, a fost aplaudat şi felicitat de şeici şi mari artişti ai manejului, păstrând cu tăria unei arte miraculoase tradiţia familiei.

Oriunde, oricând, aduce ca un magician, zâmbetul pe buzele oricui, cu o vorbă sau un gest, neobosit, plin de farmecul nestăvilit al marilor artişti.
Într-o seară, după spectacol, printre sutele de copii care-l îmbrăţişau înghesuiţi, în semn de recunoştinţă, o fetiţă întindea mâna de zor.
Cu un creionaş de-o şchioapă între degeţele, micuţa s-a strecurat până în faţa lui, transfigurată de emoţie şi trăgându-l de haina sclipitoare: „Ştii să scrii, m-a întrebat sărăcuţa, cu răsuflarea tăiată. Am crezut că vrea să îi dau un autograf. Dar nu. Mi-a întins creionaşul acela atât de frumos - probabil o valoare pentru ea şi mi-a zis: «Uite, ţi-l dau, ca să rămânem prieteni mereu». M-a făcut, frate de cruce, adică de creion! Am rămas mut", a povestit cu lacrimi în ochi, ţinând creionul acela firav ca pe un talisman, el, uriaşul şi neînvinsul Mihai Mincu, cel care aruncă cuţitele mai ceva decât piraţii de odinioară şi suflă cascade de flăcări.

Add comment


Security code
Refresh