Teatru Film

„Din fericire, aici, la Sibiu, se scrie teatru. Se scrie istoria teatrului. În fiecare zi şi asta e remarcabil", mărturisea recent, maestrul Marcel Iureş, la întâlnirea dată sibienilor la Librăria Humanitas.

Au stat de vorbă. Actorul cu oamenii. Richard al III-lea cu spectatorii.
Un eveniment care a prilejuit iubitorilor de teatru să l vadă pe maestru dincolo de scenă şi, mai ales, să ia aminte la povestirile, mărturisirile acestuia.
Iată cum, pentru câteva zeci de iubitori de teatru şi artă prânzul unei duminici de primăvară s-a prefăcut într-o lecţie de viaţă din partea unuia dintre cei mai mari actori români.

Actorul a povestit, a glumit, s-a lăsat în voia întrebărilor celor care au vrut să ştie câte ceva despre teatru dincolo de sala de spectacol.

Într-o vervă de zile mari, dar modest şi dovedindu-se a fi un bun povestitor, Marcel Iureş i-a ţinut cu gura căscată pe partenerii de dialog timp de aproape două ore.

Printre altele, maestrul a mărturisit: „Trăim şi noi, actorii, oamenii de teatru cum putem, legitimându-ne cu propria viaţă. Cu trecutul, cu ce am fost în rolurile pe care le-am făcut".

„Este adevărat că am refuzat multe roluri, şi teatru şi film, în Marea Britanie. Pentru că am simţit că... acolo, în occident, prea e culată ideea de a apărea în film sau pe scena nu ştiu cărui teatru cu ideea de a câştiga paralele aşa cu nemiluita. Şi ce, la final tot cu un pix, un tricou, şi cu un pliant te alegi! Mie îmi place să îmi fac meseria cum ştiu eu, cum vreau eu. Fără să-mi risc neuronii să fac un rol într-o limbă străină, când pot să o fac aici, fără să-mi risc neuronii, câţi au mai rămas. Şi prefer aplauzele de aici. Sunt mai preţioase".

„Teatru independent? Apoi, să ştiţi că sintagma asta nu e, nu trebuie să fie prin împotrivire, nu e aşezată pe o contră, nu e, la urma urmei, împotriva statului! De altfel, să ştiţi că statul nu are nicio treabă cu teatrul, cu arta, cu emoţia. Statul e doar o maşinărie, o formă de organizare".

„Meseria asta are la bază dorinţa inexplicabilă de a fi altcineva. Şi dacă acelora cărora tu le arăţi că POŢI fi altcineva, le place, mănânci. O măslină, o gâscă, bei o sticlă de palincă. Dacă nu le place, apoi, nu mănânci!"

Totodată, cel care spunea, cândva că „în teatru nu se negociază, se dedică" a recunoscut că nu a avut parteneri de scenă preferaţi: „Familia asta a noastră e atât de mică şi parcă e păcat: se tot se micşorează! Baza, în ceea ce priveşte breasla noastră e conjugalitatea. Învăţăm împreună, râdem, murim împreună".

Printre multe altele, maestrul nu a ratat momentul de a-l omagia, prin cuvinte, pe seniorul teatrului românesc, Radu Beligan. „Beligan e sinonim cu istoria teatrului. A dat mâna cu Mateiu Caragiale, cu fiul lui Caragiale. A dat mâna cu istoria însăşi. E un colos. Şi acum zboară 18 ore cu avionul până la Sidney şi ţine un spectacol de două-trei ore în faţa a 7-800 de spectatori, sau povesteşte ore în şir ca o carte de istorie. Şi nu oboseşte. E fantastic. Eu aş sta tot timpul în umbra lui ».
Totodată Marcel Iureş, a adus vorba şi de alţi „monştri sacri" pe care a avut onoarea să îi cunoască, să îi aplaude, cu care a jucat şi de la care a învăţat: Amza Pellea, Stroe şi Vasilache, Mircea Crişan, Clody Berthola, Ion Besoiu, Virgil Ogăşanu, Irina Petrescu, Pittiş Ion Caramitru etc.
Marcel Iureş a primit de două ori titlul de cel mai bun actor de teatru din România.