Thursday, April 25, 2024
   
Text Size

Spectacolul „Lulu” ajunge la Tokio prin actorii Teatrului Naţional „Radu Stanca”

Teatru Film

LULUSIBIUNumele Teatrului Naţional „Radu Stanca" Sibiu va ajunge pe scenele din Tokyo, cu spectacolul „Lulu", în regia lui Silviu Purcărete. Turneul din Japonia va cuprinde cinci reprezentaţii programate în perioada 27 februarie - 3 martie, Tokyo Metropolitan Theatre.

Actorii Teatrului Naţional din Sibiu vor urca pe scena Teatrului Metropolitan din Tokio la invitaţia directorului artistic al teatrului, dramaturgul Hideki Noda. „Domnul Noda a văzut spectacolul regizat de Silviu Purcărete în cadrul Festivalului Internaţional de Teatru din Sibiu din 2011 şi a fost foarte impresionat şi uimit. Sperăm ca acesta să fie începutul unei colaborări bune între Teatrul Naţional din Sibiu şi Teatrul Metropolitan din Tokyo", a declarat Hiroshi Takahagi, directorul adjunct al Teatrului Metropolitan din Tokyo.

Spectacolul „Lulu" în regia lui Silviu Purcărete marchează inaugurarea noii clădiri a Teatrului Metropolitan din Tokyo, ce a fost închis timp de 17 luni pentru renovări capitale.
Acestea sunt primele reprezentaţii publice ale producţiei Teatrului Naţional din Sibiu, după incendiul din 24 septembrie 2011, de la Hala Simerom, locul unde se juca spectacolul „Lulu".
Pentru reprezentaţiile din Tokyo, Lia Manţoc a fost invitată din nou la Sibiu pentru a reface în totalitate costumele pentru acest spectacol, iar decorul a fost reconstruit de o echipă formată din tehnicieni japonezi, sub îndrumarea lui Helmut Stürmer, direct la Teatrul Metropolitan din Tokyo.
Spectacolul va fi reluat anul acesta şi la Sibiu, unde a început reamenajarea decorului la Hala Balanţa, locul unde se joacă acum mega-producţia „Faust".

Spectacolul „Lulu" în regia lui Silviu Purcărete a avut premiera pe 24 mai 2008 şi are la bază textul omonim al dramaturgului german Frank Wedekind.
Piesa pune accent pe detalii şi imagini şocante.
Montarea lui Silviu Purcărete este o provocare a introspecţiei celor mai intime gânduri despre noi înşine, o trecere luxuriantă despre dorinţe, nedreptăţi, sexualitate patologică şi feminitate.
Din distribuţia spectacolului fac parte actorii Ofelia Popii, Mariana Mihu, Diana Fufezan, Ema Veţean, Codruţa Vasiu, Cristina Stoleriu, Cristina Ragos, Maria Anuşcă, Raluca Iani, Constantin Chiriac, Dan Glasu, Cristian Stanca, Adrian Matioc, Pali Vecsei, Mihai Coman, Cătălin Pătru, Gelu Potzolli, Eduard Pătraşcu şi muzicienele Loredana Stranici – violoncel, Laura Călina – vioara şi Cora Miron – pian.

Add comment


Security code
Refresh