Teatru Film

Bran (pe numele adevărat Oliver Norvelle Hardy - născut 18.01.1892, Atlanta, Georgia SUA- decedat 07.06.1957, Burbank, California).
Stan (pe numele adevărat Arthur Stanley Jefferson - născut 16.04.1890, Ulverson, Lancashire, Anglia- decedat 23.02.1965, Santa Monica, California). 

Stan, dansator, acrobat, excelent mim şi clovn, provine din şcoala pantomimei engleze („Karno Sketch Comp."), capabil să etaleze o largă şi variată gamă de efecte hilare (uneori dintr-un nimic sau dintr-un gest banal). Stabilit în SUA, va juca la „Keystone Comedies" şi la „Hall Roach Comedies Prod", unde, în cuplu cu grasul Oliver Hardy, realizează un tandem comic de mare popularitate (poate cel mai vestit din toate timpurile), graţie echilibrului valoric al partenerilor care „sunau ca o vioară şi un arcuş" (Robert Youngson).

Comicul de esenţă sennettiană (Mac Sennett) al actorilor este construit pe absurdităţi şi analogii, iar efectul hilar izvorăşte din contrastul lor fizic şi psihologic. Slab ca un ţâr, sentimental şi timid, dar inocent şi generos, Stan gândeşte şi acţionează mecanic, fapt care provoacă o suită de gafe şi un haz inimitabil. Dimpotrivă, Bran, gras şi masiv ca un pachiderm (dar uluitor de sprinten) este îngâmfat, vanitos, ipocrit şi agresiv. Defectele celor doi se vor compensa reciproc alcătuind psihologia unui singur „caracter" de o vigoare inepuizabilă: cuplul gafeur, bonom, de o penetrantă umanitate care a scris istoria comicului contemporan: STAN ŞI BRAN. (referinţe preluate din Dicţionarul Actorilor de Film- Napoleon Toma Iancu, 1977)
Cine le-a urmărit evoluţia din vremea filmului mut până la capodopere precum „Bohemian Girl", „Studenţi la Oxford" sau „Fii deşertului", cine le-a înţeles arta, tâlcul şi dibăcia în a stârni râsul cu un deget... nu-i poate uita.

#O întânire care „s-a făcut de râs"
„Tatăl său a fost actor și acest lucru l-a motivat pe Arthur să devină actor la rândul lui. Nu a făcut prea multă școală, iar acest lucru l-a făcut pe Arthur să se alăture trupei lui Fred Karno, unde acesta s-a întâlnit cu viitorul star, Charles Chaplin (n.r. despre care săar spune că de fapt s-a inspirat în mersul său celebru din mişcările lui Stan). În 1912 au făcut un turneu în Statele Unite, unde Chaplin a rămas, dar Stan s-a întors înapoi în Anglia. În 1916, Stan a revenit în Statele Unite.
În 1917, Stan a făcut primul său film, "Nuts in May", iar la premiera filmului în public s-a aflat însuși Charles Chaplin și producatorul Carl Laemmle. Amândoi au fost impresionați de acest film. Succesul acestui film l-a încurajat pe Stan să facă și alte scurt-metraje comice, împreună cu Gilbert M. Broncho Billy Anderson, Larry Semon și Hal Roach. Stan și-a schimbat numele de familie în Laurel.
Laurel a mai apărut într-un film, numit "Lucky dog", împreună cu un actor care avea numele de scenă Babe Hardy. Între cei doi a apărut o prietenie, care nu a fost, însă, foarte puternică. Stan a declarat mai târziu că nu se mai văzuse cu Babe Hardy de 2-3 ani.
Abia în 1925 Laurel și Hardy s-au întâlnit din nou, la studiourile „Hal Roach". Laurel regiza filme, iar Hardy era în distribuţie de aproape doi ani. Unul din regizorii de la studiourile Hal Roach, Leo McCarey (regizor al mai multor filme extraordinare: "The bell of St. Mary's" sau "Going My Way" a format un parteneriat cu cei doi comici geniali. Laurel şi Hardy au fost cât se poate de amuzanţi în filmul "Putting Pants on Phillip" (1927), care i-a transformat pe cei doi în staruri. Au continuat să facă filme încă 20 de ani. Laurel şi Hardy au format una din cele mai longevive echipe de comici din toate timpurile. În 1960, li s-a înmânat un premiu Oscar special, pentru creativitatea sa în materie de comedie. Cinci ani mai târziu, Laurel a murit.
Iată, însă, ce a spus Stan, în stilul caracteristic, la decernarea Oscarului:
„If any of you cry at my funeral, I'll never speak to you again!" „Dacă plânge vreunul din voi la înmormântarea mea, nu mai vorbesc cu voi niciodată!"

#Ce studii a făcut „Marele gras"
A urmat Academia Militară din Milledgeville. La, 13 ani, îl găsim la Young Harris College. Dar nu era deloc interesat să îşi continue studiile; era pasionat de teatru şi muzică. Mai târziu a fugit de la şcoală şi s-a alăturat unei trupe de muzică. Pentru că mama sa a recunoscut realul său talent muzical şi l-a trimis la Şcoala de Muzică unde s-a pregătit cu Adolf Dahm-Petersen. În timpul cursurilor, a absentat de mai multe ori pentru a cânta la Alcazar Theater pentru o anumită sumă de bani. Mai târziu a hotărât să se întoarcă la Milledgeville. Şi-a dat seama că trebuie să fie pe propriile picioare şi a început să se promoveze sub numele de „Oliver Norvell Hardy", numele de Oliver fiind adăugat ca un tribut pentru tatăl său. În 1910 a apărut drept Oliver N. Hardy, iar în toate actele oficiale a semnat Oliver Hardy.

Filmografie
„Primele scurtmetraje au fost mute, dar din 1929 Stan şi Bran au făcut trecerea la filmul vorbit. Schimbarea i-a luat pe nepregătite pe mulţi dintre actorii cunoscuţi de la Hollywood, unii fiind uitaţi apoi. Neobişnuinţa cu replicile vorbite le făcea pe starurile filmului mut să pronunţe replicile foarte teatral, iar înregistrările deficitare nu ajutau deloc publicul să înţeleagă ce se discută pe marele ecran. Nu era şi problema lui Stan şi Oliver, căci oricum sketch-urile lor erau mai degrabă fizice. Cei doi nu au încercat niciodată să opună rezistenţă sunetului, ba chiar au semnat şi un sketch, Unaccumstomed As We Are, în care parodiau pronunţia ciudată din filmele perioadei.
Proiectate în calup sau separat, filmele lui Stan şi Oliver devin tot mai cunoscute, transformându-i pe cei de actori în adevărate staruri ale perioadei. În 1931 le apare primul lungmetraj, Pardon Us, dar eticheta de mari "figuri", la propriu şi la figurat, ale comediei li se lipeşte automat pe frunte în 1932, când primesc Oscarul pentru scurtmetrajul The Music Box, celebrul lor film în care se chinuie să urce un pian pe scări.
Sunt anii în care Stan şi Oliver realizează multe dintre titlurile lor nemuritoare: Big Business ni-i arată în rolurile a doi vânzători de brazi de Crăciun care încep un şir de altercaţii cu un client incomod. Răzbunările meschine şi adesea cu consecinţe dezastruoase sunt unul din motivele comice cele mai prezente în întreaga lor carieră. Tot cu Crăciunul are legătură şi Babes în Toyland, un lungmetraj lansat în decembrie 1934. Cu un an înainte apăruse Sons of the Desert, unul dintre cele mai iubite lungmetraje ale cuplului comic, în care poţi auzi celebre replică „Iar m-ai băgat în belea!".
Au jucat în 102 filme şi ar fi de remarcat că anii 1927 şi 1928 au fost cei mai prolifici: în primul, au realizat nu mai puţin de 13 filme, iar în anul următor 11.
Actori, cântăreţi, artişti prin excelenţă, comici şi naivi, oferind mereu, dincolo de porţia uriaşă de râs, lecţii de viaţă.