Friday, April 19, 2024
   
Text Size

SERGIU NICOLAESCU a murit, pe 3 ianuarie, la 82 de ani

Teatru Film

sergiu-nicolaescu-implineste-81-de-ani-1În cei peste 45 de ani de activitate în lumea marelui ecran, Sergiu Nicolaescu a reuşit două performanţe: să fie cel mai prolific regizor român şi, totodată, cel mai de succes. Filmografia sa cuprinde peste 60 de lungmetraje, dintre care cele mai cunoscute sunt „Dacii“ (1967), „Mihai Viteazul“ (1970), „Atunci i-am condamnat pe toţi la moarte“ (1971), „Cu mâinile curate“ (1972), „Ultima noapte de dragoste“, „Nea Mărin miliardar“ (1979), „Ciuleandra“ (1985), „Mircea“ (1989), „Supravieţuitorul“ (2008).

A intrat pe platourile de filmare întâmplător, după ce a făcut un schimb banal de slujbe cu un coleg. Fusese admis la trei facultăţi, la Belle Arte, pentru că avea talent la desen şi la pictură, la Ofiţeri de Marină şi la Politehnică. A ales

cariera militară, dar a trebuit să renunţe, pentru că tatăl său fusese arestat şi asta i-ar fi pătat dosarul.

Din Timişoara a venit la Bucureşti, iar în 1948 a fost muncitor la Fabrica Ford. Apoi, şi-a găsit o slujbă la IOR, institut specializat în proiectarea şi realizarea aparaturii opto-mecanice, dar a făcut un troc cu un coleg, care locuia lângă sediu şi care fusese repartizat în cinematografie, la Buftea. Sergiu Nicolaescu a fost trimis să construiască studiourile. Şi acolo a prins gustul pentru film.

Actorul Mircea Diaconu a declarat joi, că, în opinia sa, regizorul Sergiu Nicolaescu a fost 'ca un fel de Napoleon' pentru cinematografia românească. Mircea Diaconu a subliniat faptul că Sergiu Nicolaescu şi-a început cariera artistică printr-un film 'ciudat, despre o floare'. 'Sergiu Nicolaescu e vechi în conştiinţa publică. A făcut toate meseriile. A început ca inginer, apoi a făcut un film ciudat despre o floare. Era deci la început un mixaj de inginer, de regizor. De acolo să zicem că a pornit Sergiu Nicolaescu - de la un om care a făcut un film despre o floare - şi puneţi-l în paranteza de azi, închideţi paranteza cu azi, cum îl ştim cu toţii, Sergiu Nicolaescu care a mişcat masele, cel care a fost ca un fel de Napoleon al cinematografiei româneşti. Un om pornind de la o floare, până la cel de azi, incluzând şi politica, ce este până la urmă tot o formă de show sau de comunicare cu oamenii, a fost un om care a comunicat, care s-a jucat, un copil mare, ca să spun aşa, de la capăt până la final. S-a jucat cu personajele sale, cu filmele, cu poveştile lui', a spus Diaconu. Regizorul şi fostul senator Sergiu Nicolaescu a încetat din viaţă joi dimineaţă.

 

 

 

Add comment


Security code
Refresh