Friday, April 19, 2024
   
Text Size

RECORD LITERAR: Cartea care nu poate fi citită de ochiul uman

Literatură

carte micaUna dintre cele mai mari edituri din Japonia, Toppan Printing, a prezentat, recent, o carte ilustrată minusculă. Intitulată „Flori de sezon", are caractere atât de mici încât nu pot fi citite decât cu autorul unei lupe performante.

Dimensiunile cărţii sunt, într-adevăr, liliputane: fiecare dintre cele 22 de pagini ale volumului are o lăţime de numai 0,75 mm - cât urechea unui ac de cusut. Până acum, recordul aparţinea unei cărţi ruseşti cu paginile de 0,90 mm.

„Caracterele minuscule şi ilustraţiile cu flori sunt perfect imprimate. Caracterele combină cele două silabare japoneze (hiragana şi katakana), ideograme (kanji) şi alfabetul", explică reprezentanţii editurii Toppan.

Editura a început să publice „micro-cărţi" încă din 1964.
Noul volum a fost pus în vânzare la Muzeul tipografiilor, administrat tot de Toppan Printing, şi costă 29.400 yeni (235 euro).

Cărţi vechi, de dimensiuni ceva mai mari, de câţiva centimetri, ferecate conform vremii, se găsesc şi în arhiva Bibliotecii ASTRA din Sibiu.

La polul opus, cartea cea mai mare din lume, confecţionată dintr-un amestec de piele şi hârtie, are 5 metri înălţime şi 4 lăţime şi cântăreşte nu mai puţin de 1500 kg. Cartea a fost tipărită în Germania şi lansată în Dubai, pe 28 februarie 2012.

Add comment


Security code
Refresh