Saturday, April 20, 2024
   
Text Size

Cuvintele din grădina mea

O poezie pe zi

                                                                       

În grădina mea sunt cuvinte-meri,

cuvinte-pruni, cuvinte-peri,

cuvinte-nuci și alte cuvinte,

aranjate frumos, organizat,

așteptând să rodească în toamnă.

 

Le ocrotesc cu

grijă primăvara,

să nu le înghețe floarea, fructul,

să nu le rupă crengile vântul,

să le crească bogată coroana.

 

În vara fierbinte le ud,

le dăruiesc iubire, bunătate,

pentru ca să însemne ceva

rodul zemos, fructul pârguit,

cuvântul scris, cuvântul rostit,

peste timp dăinuit.

 

Gabriel Vicenţiu Mălăiescu

 

Add comment


Security code
Refresh