O poezie pe zi

Durerea mea este vânăt albastră
o lovitură în carnea prezentului
un cearcăn sub ochiul obosit
e moale ca nemişcarea omului după gratii
ternă ca fierul
durerea mea nu are voinţă
este o iarnă adâncă
din vizuina ei priveşte un muribund
privirea lui colorează timpul
în absenţă
durerea mea are chip de

rutină 
de resemnare, o cutie goală luată de vânt.

Zăpada a întemniţat-o între garduri
cu vecini adormiţi 
peste care creşte iarba
şi urlă uitarea
durerea mea se mişcă în voie 
într-o cuşcă de stele
între sârme şi vise universale
pentru că azi
Babilonul este o imagine
nu poate fi dărâmat.

Durerea mea este o fată plăpândă
cărând în spăte un sac de orez
şi unul de făină
către casa parinţilor despre care nu ştie
că au murit visând 
sub dărâmăturile istoriei.

autor, Camelioa Iuliana Radu