O poezie pe zi

Ne-am întâlnit undeva, în Africa sau China
ţin minte doar cum stăteam împreună
pe un covor de lână subţire
prin care nisipul îmi înţepa coapsele.
Mâncam alune acaju dintr-un

vas de lemn 
şi banane prăjite.
Erau atât de iuţi, încât am început să râd.
Printre noi se rostogoleau mandarine
te-am îndemnat să le miroşi
pentru combinarea senzaţiilor.

Amiaza dogorea prea tare pe umerii înfierbântaţi.
Mi-am desfăcut părul prins arteziană în creştet 
ţi-am spus că soarele ne bombardează cu seminţe 
iar deşertul se naşte din scantei - secunde răsărite 
în nisipul roşu,
că sub noi creşte o pădure cu frunze de flăcări.
M-ai întrebat ce fel de fructe fac aceşti copaci
pe care îi văd numai eu? 
Fructele pasiunii, am răspuns tâmp,

iar dacă vei muşca din carnea lor
vei simţi o răcoare stranie, ascunsă în miezul de foc,
iar ea te va regenera.

Dacă nu auzeam cântecul albastru vineţiu al iernii
tânguind fereastra,
nu mi-aş fi amintit de tine.

autor, Camelia Iuliana Radu