O poezie pe zi

îţi suflecam în umeri gropi întinse
bâzâitul vieţii zgăria obrazul în care cineva

a construit o călcare
stau pe loc în ochiul tău
mi-e spaimă că suntem vii în bătrâneţea asta
unde aşteaptă la rând abatoarele de gaze
colecţionarii de seminţe
şi resturile de la împărţire

doar glasul meu
încape într-o jumătate de amprentă
te sperie şi acum despleopat minutul
în care m-ai strigat
pe nume

autor, Daniel Dăian