Thursday, April 25, 2024
   
Text Size

natură în mişcare cu infantă / flamingo şi fără măr

O poezie pe zi

 

mi-e frig ! iată ceva într-adevăr nou /

mi-e frică ! un excelent paleativ

împotriva infatuării / mă simt o infantă

aşteptată / pândită / nedorită /

un pui de flamingo într-un cârd de răţuşte /

un număr cenzurat la tragerea bingo /

un copil cert aşteptat cu sexul incert /

îmi pun mâna pe mână

şi bucuria mângâierii se amână /

îmi închid pleoapele şi nu mă delectează

ceea ce văd / case pe două picioare

întâmpinându-te cu obloanele trase /

cum te-ar primi dimineaţa spunându-ţi :

- e timpul pentru electroglotospectrografie

încât te bănui de strefipopodia urechii /

 

mâine va fi mai frig / astăzi clădit

din ruinele zilei de ieri îmi este mai bine /

şi nu este umbra tristeţii cea deasă

ci încântarea de sine ca o coasă /

şi nu este aşteptarea cu oculte voluptăţi /

este nerăbdarea din necititele cărţi /

un clopoţel pierdut în iarba îngălbenită

pe care şi îngerii îl evită ...

 

 

 autor, Martin Culcea

Add comment


Security code
Refresh