Friday, November 17, 2017
   
Text Size

ECHINOCȚIUL DE TOAMNĂ 2014: Momentul în care ziua este egală cu noaptea

Viaţa ca o artă

echinoctiul de toamnaAstăzi, indiferent dacă vă găsiţi la poli, la Ecuator sau în oricare alt loc de pe glob, ziua este egală cu noaptea! De astăzi, începe toamna astronomică.

În fiecare an, la începutul ultimei decade a lunii septembrie, în emisfera nordică, are loc echinocţiul de toamnă. Asta înseamnă că, toamna vine şi din punct de vedere astronomic şi, bineînţeles, meteorologic. De cele mai multe ori, până în preajma acestei date, vremea rămâne caldă şi stabilă, cu aspecte de vară, după, însă sezonul rece îşi face simţită prezenţa tot mai mult.

Echinocţiul este momentul în care ziua este egală cu noaptea, în orice loc de pe pământ, iar anul acesta are loc astăzi, pe 23 septembrie. Soarele, în mişcarea sa aparentă, trece prin punctul autumnal, unul dintre cele două puncte în care ecliptica intersectează ecuatorul ceresc şi trece din emisfera nordică a sferei cereşti, în cea sudică, scrie digi24.ro. Acest context face ca Soarele să răsară și să apună chiar în punctele cardinale est și vest. Singurele excepții le întâlnim în regiunile polare, în zona polului nord incepând lunga noapte polară, iar în cea a polului sud Soarele ivindu-se deasupra orizontului, timp de 6 luni, până la momentul echinocțiului de primavară.

În emisfera sudică a Pământului, data de 22 septembrie marchează începutul primaverii.

După echinocţiu, durata zilelor va continua să scadă, iar cea a nopţilor să crească, până în jurul datei de 21 decembrie. Ca efect, dacă până acum temperaturile maxime se realizau târziu, pe la orele 17, 18, după această dată, acestea vor creşte doar până spre orele 14, 15, uneori chiar mai devreme. Totodată, creşterea nopţilor va favoriza temperaturi minime tot mai scăzute. Echinocţiul are loc de două ori pe an.
ECHINOCTIUL DE TOAMNA vine cu „luna roşie". În zilele următoare, se va produce unul dintre cele mai frumoase evenimente astronomice ale anului: luna plină din septembrie, zisă și „luna recoltei". Este o lună care este percepută la prima vedere ca fiind mai mare decât ar fi normal, din cauza unei iluzii optice provocate de atmosferă, și are o tentă roșie ce poate fi asemuită cu apusul Soarelui.

Acestea sunt singurele zile din an când Luna strălucește toată noaptea. Dacă pe tot parcursul anului satelitul natural al Pământului își face apariția la aproape o oră după ce Soarele apune, Luna recoltei poate fi văzute aproape imediat după apusul Soarelui. În acest moment cerul capătă o culoare roșie creată de lumina Lunii, titrează realitatea.net.

Add comment


Security code
Refresh