Monday, November 20, 2017
   
Text Size

BRAD: AER CURAT LA TINE ÎN CASĂ!

Viaţa ca o artă

Brad-lucruAparatele din gama Brad® sunt echipamente specializate în refacerea calităţii aerului. Dispozitivele specifice pe care incluse în aparat refac echilibrul molecular al aerului, distrug microorganismele din aer, înlătură mirosurile neplăcute specifice diverşilor poluanţi, pot să producă ozon pentru aseptizarea incintei.

Ideea realizării unui astfel de aparat îi aparţine inginerului Dumitru Pănculescu, care a evidenţiat prima dată efectul electro-hidro-dinamic şi l-a aplicat într-o construcţie tehnică cum este aparatul Brad®. Am aflat astfel că aparatul „copiază" metabonismul coniferelor lucrând astfel în beneficiul sănătăţii oamenilor.

Au trecut ceva mai mult de 10 ani de la realizarea primelor prototipuri. În tot acest timp s-au parcurs cu rabdare şi perseverenţă toate etapele de recunoaştere şi lansare pe piaţă, pornind de la idee, prototip, produs certificat conform normelor europene, produs brevetat în România şi în străinătate. Originalitatea ideii este apreciată prin certificatul PCT (The Patent Cooperation Treaty) care îi conferă prioritate pentru brevetare oriunde în lume. Nu este de mirare că aparatul Brad® a fost apreciat la saloanele naţionale şi internaţionale de invenţii: medalii de aur la Geneva, Bruxelles, Bucureşti, Cluj Napoca, dar şi premiul pentru cea mai bună invenţie acordat de Institutul Iranian al Inventatorilor de Elită.

Cu un aspect rustic, care te poartă cu gândul la o piesă de mobilă de colecţie, Brad® face parte din categoria obiectelor cărora iniţial nu le acorzi atenţie, pentru ca în scurt timp să nu te mai poţi despărţi de ele. Este uşor de înţeles dacă enumerăm doar câteva dintre beneficiile utilizării lui: elimină virusurile, mucegaiul, acarienii, insectele purtătoare de maladii, ajută la vindecarea afecţiunilor respiratorii făcându-l util în locurile aglomerate expuse riscului îmbolnăvirilor, în unităţile sanitare, birouri, arhivă sau pentru uzul personal.

Se poate beneficia de aparatul Brad® prin intermediul programului de economie socială iniţiat de Fundaţia Pancuantic în beneficiul membrilor săi.

Despre lucrurile bune nu te saturi să tot întrebi. Răspunsurile pot fi descoperite accesând pagina www.pancuantic.ro sau, prin corespondenţă, la adresa e-mail This e-mail address is being protected from spambots. You need JavaScript enabled to view it .

Add comment


Security code
Refresh