Friday, November 17, 2017
   
Text Size

ZIUA INTERNAȚIONALĂ A PERSOANELOR CU DIZABILITĂȚI, marcată în Ploiești sub tema „Hobbyurile și accesibilitatea”

Oameni printre noi

aschfrÎn fiecare an, la data de 3 decembrie este marcată Ziua Internaţională a Persoanelor cu Dizabilităţi. Dată a fost stabilită ȋn 1992, de Adunarea Generală a ONU, pentru a motiva populaţia să ȋnteleaga efectele dizabilităţilor şi pentru a combate discrimiarea. ONU doreşte ca ȋntreaga lume să devină mai responsabilă ȋn ceea ce priveşte integrarea persoanelor cu dizabilităţi.

Este un prilej de a reflecta asupra statutului pe care-l are categoria aceasta de oameni, de a schimba mentalităţi, căci mai sunt încă persoane ce îi stigmatizează pe cei cu handicap, producându-le o mare suferinţă.

Lupta pentru ajutorarea persoanelor dezavantajate nu înseamnă numai îmbunătăţirea condiţiilor de viaţă ale lor, ci şi identificarea cauzelor care-i aduc în asemenea situaţie.
Respectarea drepturilor fundamentale ale persoanelor cu dizabilităţi se realizează nu numai prin politici şi reforme. Atitudinea şi responsabilitatea fiecăruia dintre noi fac ca aceste drepturi să se transforme într-o realitate zilnică. Persoanele cu dizabilităţi au nevoie nu doar de compătimire, ci şi de solidaritate, sprijin, acceptare, dragoste şi respect.

Cu această ocazie, Asociaţia de Sprijin a Copiilor Handicapaţi Fizic-Romania Filiala Prahova,a organizat miercuri, 3 decembrie, în colaborare cu Muzeul Judeţean de Istorie şi Arheologie Prahova, o întâlnire a tinerilor cu dizabilităţi, membri ai asociaţiei cu tineri din Colegiul Naţional I.L.Caragiale Ploieşti, cu tema „Hobby-urile şi accesibilitatea".

Add comment


Security code
Refresh