Friday, November 17, 2017
   
Text Size

Maica Mărioara, la 100 de ani: „Eu am muncit mult la pădure. Pădurea să știți că vă ține!”

Oameni printre noi

DSCF1080O cheamă Maria Stoica, dar tot satul îi spune „mamaie Mărioara" sau „maica Mărioara". Pe 15 ianuarie, de ziua lui Mihai Eminescu și Ziua Culturii Naționale împlinește 100 de ani. Locuiește singură în satul Iedera, din Dâmbovița și spune că secretele longevității sunt pădurea și armonia cu toți oamenii din jur. E vioaie, lucidă, îi place să râdă și să povestească.

Mamaie Mărioara nu știe foarte multe despre Ziua Culturii, știe doar că face 100 de ani de ziua lui Eminescu. A auzit de el, ca toată lumea. Am fost la ea să o felicităm și să îi aducem un dar. E lucru rar când cineva împlinește un secol de viață. De multe ori, omul nici nu mai știe, pentru că bătrânețea îi ia din minți, însă cu mamaie Mărioara e altceva.

Trăiește singură într-o casă micuță, din satul Iedera, se luptă cu sărăcia, dar se bucură de prieteni buni.
„E rău când ești singură, dar am avut vecini buni. Dacă nu avea cine să îmi ia o pâine, era greu de mine... Să vă dea Dumnezeu sănătate, și la copii și la nepoți! Primarul de la noi, Breazu, a spus că vine pe la mine de ziua mea să mă sărbătorească. Și eu am zis să vină cu mălai, cu făină, cu d'astea. Mi-a adus gătejele alea din curte. Aoleu, faci și pomană!, i-am zis și acum m-am rugat de vecini să le taie. E rău singură, să știi", spune mamaie Mărioara.

Nu se plânge că a ajuns la vârsta asta. „Eu am muncit mult la pădure și pădurea să știți că vă ține! Stăteam în sat, m-am dus la plantație, la ocol, și am lucrat 15 ani la plantație", ne-a povestit ea.
În fiecare vară, mămăița merge la pădure, peste deal. Vecinii sunt cu ochii pe ea, ca să nu se întâmple ceva.
„Eram în curte, era vară, și am auzit un om de aici strigând „mamaie, ce cauția iar pe deal, ți-am spus să stai acasă, să nu mai umbli!". Că mamaie are un drum pe care îl face în fiecare zi. Își face plimbarea, mai adună lemne sau ce-o fi, ciuperci, buruieni, leurdă, apoi vine acasă, încet-încet. Are un drum pe care îl face în fiecare zi ca pe un ritual", povestește scriitoarea Camelia Radu, care a avut și inițiativa de a o vizita, de ziua ei, pe mamaie Mărioara. Bătrâna confirmă toată povestea.
„Mă duceam la pădure, și în vara asta am fost, dar și la grădină. Acum a zis și preotul că îmi face un tort de ziua mea, când a venit cu botezul. «Maică Marioară, zice, îți facem tortul». Păi cine îl mănâncă, cine mă duce la biserică? «Păi venim noi, cu mașina și te luăm». Și cine șade lângă mine, că eu nu pot sa stau mult în picioare? Și așa, fetele preotului care cântă în biserică, așa s-au unit ele toate să îmi facă tort. Preotul Puiu îi zicem noi, e un om cumsecade, milos, e om de milioane, să știți", ne-a povestit mamaie

Mărioara se ține tare, pentru că nu are de ales.
„Am căzut, înainte să ningă. Căram găteje într-un șorț, că nu am putere să le duc în brațe, și am căzut cu partea dreaptă pe găleata de gunoi. Am avut-o pe fata asta Florica a lui Rainea, îi zicem noi, a stat cu mine două săptămâni, săraca. Ieri, am vrut să car la găteje din vale, nu am putut, erau înghețate. Le-am legat cu sfoara, am tras de ele, dar nu am putere. Și de răbdat nu rabd. Vorba ceea: o ceapă, dacă o mănânci, știi că e ta", ne-a spus mamaie.

Maria Stoica a avut o viață grea, iar sărăcia a învățat-o să fie cumpătată. „Am fost a nimănui. De vale, acolo unde m-am născut, am trăit amărâtă. Am trăit rău la părinți. Dormeam pe jos pe lângă sobă, că nu am avut mamă, am avut mamă vitregă și, ca mama vitregă, ce să mai zici, avea grijă de ei, de mine nu. Și am rămas la mămăica, de doi ani, care a murit și m-a crescut un bunic. Pe lângă ăla am stat. Și noaptea în somn îmi aduc aminte cum îmi cocea câte un ou, că avea sobe din alea joase, și eu atâta mă bucuram și mi-l curăța și mi-l dădea să-l mănânc. Așa cuminte eram, măi fetișoarelor, am crescut și am ajuns la anii ăștia cu traiul ăsta rău, că am trăit rău, nu am trăit bine, muncită. Dar cât am fost cu omul nu am trăit rău. M-am căsătorit mai în ani. Luasem om foarte bun, nu ma înjurat, nu m-a drăcuit, așa de bine am trăit! A murit săracul! A vrut să facă o magazie și a căzut de pe magazie, s-a lovit la cap și a murit. Nu mai țin minte câți ani am stat împreună, dar după aceea am trăi aici, la averea lui bărbatu-meu și am crescut mulți nepoți. Eu nu am avut copii, că dacă aveam un copil... Dar am crescut la nepoți!... Unii au plecat și nu au mai trecut pe aici de ani întregi!", ne-a mai povestit mamaie Mărioara.

În schimb, are vecini buni care au grijă de ea. „Și uite, cu vecinii trăiesc. A făcut vecina asta a lui Rainea, aseară, mâncare, mi-a adus. Face Luiza, cealaltă vecină, tot așa, îmi aduce. Mai e și Ana de la mal, are serviciu pe la Moreni, ce face trebuie să îmi aducă. Nu mai mi-aduce, făi, fată! Hai, frate, să mănânci și matale! Jana a lui Brătianu, cum îi zicem noi, mi-a trimis mălai, carne. Nu am frigider, dar le prăjesc și le dau în măsuța aia afară.
Am 450 de lei pe lună. Azi am trimis la cooperativă, că am luat pâine mereu, și de mâncare ceapă, cartofi. Vine o fată cu biletul și dau cât mă costă. Și a mai rămas de vale 516.000 de lei", calculează mamaie Mărioara.

A avut și probleme cu casa, ca în orice gospodărie, dar tot vecinii au ajutat-o. „Să vă spun pe cinste: m-am pomenit, într-o noapte, cu soba jos. S-a lăsat pământul. Auzeam eu noaptea, pe la un timp așa, zic ce naiba o fi pârâind prin casă? Dimineața, când să fac focul, se lăsase soba jos. Ce să fac? Le spui la copiii ăștia, că uite așa, așa. «Păi n-ai decât să torni ciment». Păi zic, e frig în casă cu ciment. Și e adevărat că e frig. Frig, nefrig, așa faci, că altă soluție nu există, mi-au spus ei. A venit fata asta, mi-a zis «matale cumperi material, că eu răspund de care te ajută». A găsit, într-o seară, nisip, am luat cinci saci cu nisip și a făcut. Dar e frig, pe gerul ăsta abia am putut să rezist. Ieri noapte, și alaltăieri și alaltăieri noapte a fost un frig de ziceam că mor până la ziuă. Degeaba am pus preșuri, că e frig. Ce să fac? Asta sunt", ne-a mai povestit mamaie.

Toată lumea o iubește în sat.
„Eu m-am avut bine cu toată lumea, nu m-am supărat, nu m-am certat! Dumnezeu să vă ajute pe unde v-oți duce și sănătate!", ne-a urat ea, în timp ce ne conducea la poartă.

Dincolo de ziua culturii, aceasta este o viață de om care continuă, cu bune și cu rele cât o vrea Dumnezeu, iar dacă vrea, o vom sărbători pe mamaie Mărioara și la 101.

GALERIE FOTO

DSCF1075

DSCF1080

DSCF1082

DSCF1084

DSCF1085

DSCF1091

DSCF1099

DSCF1105

Add comment


Security code
Refresh