Friday, November 17, 2017
   
Text Size

Doliu în lumea ştiinţei: A murit inventatorul Iustin Capră

Oameni printre noi

Justin-CapraUnul dintre cei mai cunoscuţi inventatori români, Iustin Capră, s-a stins din viaţă luni, la Spitalul Judeţean de Urgenţă Ploieşti. Inventatorul era internat de duminică. Medicii spun că el suferea de diabet. Iustin Capră a obţinut numeroase premii la saloane internaţionale, având un portofoliu ce cuprinde 114 invenții, dintre care 72 sunt prototipuri de autoturisme cu consum foarte mic, 7 aparate de zbor și 15 motoare neconvenționale. Printre invenţiile sale se numără rucsacul zburător brevetat de americani şi folosit de cosmonauţi la deplasările intercapsulare.

Conform reprezentanţilor Spitalului Judeţean de Urgenţă Ploieşti, Iustin Capră a decedat luni seară, în jurul orei 19.00.
El se afla internat de duminică în secţia „Interne", fiind cunoscut ca diabetic, necropsia urmând a stabili cauza morţii. În 22 februarie, Iustin Capră ar fi împlinit 82 de ani.

Iustin Capră este unul dintre cei mai cunoscuţi inventatori români, obţinând numeroase premii la saloane internaţionale. Printre distincţiile obţinute se numără premiul „Ifia Eco", obţinut la Geneva, în 2008) pentru cea mai bună invenţie ecologică, respectiv un Triciclu electric sau hibrid (realizat împreună cu Marian Velcea), Diploma Salonului Internaţional de invenţii de la Geneva, Medalia de Aur la Salonul Internaţional de Inventică Pro Invent 2009-Cluj-Napoca, Premiul Arca 2007 pentru întreaga activitate.

Printre invenţiile sale se numără un rucsac zburător, construit în anul 1956, un aparat portativ pentru zbor individual, pentru care inventatorul a fost la acea vreme arestat, fiind bănuit că l-a făcut pentru a fugi din România.

Conform paginii oficiale de pe o reţea de socializare, la trei ani şi jumătate de la realizarea rucsacului zburător invenţia lui Iustin Capră a fost brevetată de americani şi folosită de cosmonauţi la deplasările intercapsulare, iar în anul 2002 americanii au recunoscut oficial că ideea i-a aparţinut inventatorului român.

Iustin Capră a construit maşini nepoluante fără volan şi fără pedalier, cu comenzi făcute de la un buton de pe carcasa fotoliului, a construit mai multe prototipuri de maşini şi motorete, alimentate de acumulatori.

„De meserie eu sunt român, iar la asta nu voi renunţa niciodată, chiar dacă cei din jur mă privesc ca pe un tataie ţicnit", scria Iustin Capră în urmă cu o săptămână pe pagina sa de pe o reţea de socializare, titrează Mediafax.

Iustin Capră, care a fost de profesie inginer şi a lucrat ca ofiţer de aviaţie, locuia în judeţul Prahova, unde s-a născut.
Justin Capră a colaborat cu alte personalități precum Henri Coandă și Karlo Johann Wilde în domeniul antigravitației, Ion Purica în problema unei lucrări de fizică fundamentală, academicianul Eugen Macovschi în problema viului. A primit diferite distincții și premii importante precum: Premiul Arca, Premiul Ifia Eco pentru cea mai bună invenție ecologică - Triciclu electric sau hibrid, împreuna cu Marian Velcea; Diploma Eureca Gold Medal pentru Electric or hybrid tricycle, împreuna cu Marian Velcea; Diploma Salonului International de invenții de la Geneva, Premiul Dan Voiculescu și multe altele.
În 2008, a fost decorat cu Ordinul National pentru merit în grad de Cavaler. El a fost decorat pentru activitatea sa de Casa Regală a României în martie anul trecut, la Castelul Peleş din Sinaia.
Ultimii ani din viaţă, Iustin Capră i-a petrecut la Filipeştii de Pădure, Prahova, acolo unde s-a retras în ultimii ani de viaţă pentru linişte

Add comment


Security code
Refresh