Monday, November 20, 2017
   
Text Size

Pictură la Galeria de Artă din Ploiești: Florica Ionescu și Alexandru Ionescu

Arte vizuale

vernisaj florica ionescuDoi artiști plastici prahoveni, mamă și fiu, Florica Ionescu și Alexandru Ionescu, expun, în această perioadă, pictură, pe simezele Galeriei de Artă din Ploiești. Tușurile delicate ale artistei se îmbină perfect cu peisajele tânărului pictor.

Cei doi artiști plastici au adus, pentru publicul ploieștean, aproximativ 40 de lucrări cu tematică diversă.

expozitie florica ionescu„Am aici, la Galeria de Artă din Ploiești, cel puțin zece expoziții personale deschise. În două sau trei dintre ele au participat și copiii mei, absolvenți de artă plastică: Constantin Ionescu și Alexandru Ionescu, cel care are acum, cu mine 12 lucrări, iar la o expoziție anterioară, Rodica Teodora Ionescu a participat și ea cu mai multe lucrări. De data aceasta am adus pictură în ulei, pictură în acrilic și acuarelă. Temele principale sunt compozițiile, peisajele, naturile statice", ne-a declarat Florica Ionescu.

Artista moștenește ABC-ul artei de la nume mari ale plasticii: „Am o afinitate specială pentru orașul Ploiești, în care am absolvit artele plastice și am avut profesori deosebiți: Sergiu Rugină, Dan Strâmbu, Victoria Cornelia Dedu", ne-a mai spus ea.

Cât despre stilul său, ea mărturisește: „Într-un volum cu reflecții critice despre artă, cineva mă caracteriza că aș fi cezanniană în tuș, în compoziție, în maniera de a aborda compozițiile, peisajele. Eu cred ca am stilul meu propriu, deja definit, colegii mei îmi spun că, din orice lucrare, îmi recunosc stilul. Așa se întâmplă după o muncă de 15-20 de ani. Arta îți oferă o mulțumire, o încântare inegalabilă de ordin spiritual. Pe noi, ca artiști, ne susține bucuria de a cunoaște lumea din toate sferele. Pe de altă parte, practic, nu se poate trăi din artă, poate doar să fii un nume foarte mare, la nivel european. Eu nu pot decât să mă declar mulțumită de nivelul la care am ajuns eu creațiile mele".

„Florica Ionescu este o artistă care are un stil bine definit. Lucrările ei se constituie într-o expoziție încărcată de emoții și de sentimente, așa cum ea însăși este: o personalitate cu trăiri foarte frumoase, pe care le transmite privitorului prin arta sa. De la expoziție la expoziție se îmbogățește cu noi moduri de a se exprima, un lucru firesc pentru un creator. Este o artistă care ne aduce pe simeze trăirile ei în fața unor subiecte pe care și le alege cu multă delicatețe, așa cum este și pictura ei, delicată", a caracterizat-o, în cadrul vernisajului, Marcel Bejgu, președintele Uniunii Artiștilor Plastici Ploiești.

La rândul său, Alexandru Ionescu tinde să-i urmeze mamei în cariera artistică. „Sunt a doua oară pe simeze cu mama mea. Sunt prezent cu picturi atât în acuarele cât și în acrilic, pe pânză. Temele sunt, în general, peisaje din Snagov, din Periș, din Câmpina unde am fost pentru o săptămână să lucrez. Activitatea plastică este un hobby, dar sper să se transforme într-o carieră pentru că sunt profesor de arte plastice de aproximativ cinci ani. Îmi doresc să devin membru al Uniunii Artiștilor Plastici. Fiecare expoziție contează pentru portofoliu și este un obiectiv pe care vreau să îl ating", ne-a spus Alexandru.

„Alexandru Ionescu, care este, astăzi, mai consistent în expoziție decât până acum, are toate datele pentru o carieră artistică, iar pe viitor, poate va realiza chiar o expoziție proprie la Galeria de Artă din Ploiești", a precizat Marcel Bejgu.

Expoziția va rămâne la dispoziția publicului ploieștean două săptămâni.

Add comment


Security code
Refresh