Viaţa ca o artă

Viaţa ca o artă

"Ceea ce numim spirit și suflet sunt două realități din noi corespunzătoare celor două mari principii creatoare: principiul masculin și feminin numite Spiritul Cosmic și Sufletul Universal. De aceea, asemenea lor, și noi suntem creatori. Da, și noi avem puterea de a crea, dar cu o condiție: să oferim celor două principii masculin și feminin din noi, spiritului și sufletului nostru, toate condițiile de a se manifesta. Activitățile care fac din noi niște adevărați creatori sunt rugăciunea, meditația, contemplarea, identificarea. În dorința de a ne înălța pentru a pătrunde în Sufletul Universal, noi fecundăm această lumină care este materia creației cu ajutorul spiritului nostru. Atunci sufletul nostru primește germenii Spiritului Cosmic și aduce pe lume niște copii divini: inspirația, bucuria, niște fapte curate, de bunătate și noblețe. Și aceasta este o semnificație a sărbătorii Crăciunului."

Omraam Mikhaël Aďvanhov

Viaţa ca o artă

Intrarea în lumea descrisă prin simbol poate părea neavenită azi, într-o contemporaneitate grăbită să fie concretă. Înţelegerea simbolurilor – fie că vrem sau nu, fie că putem sau nu conştientiza – este legată de memoria fiinţei noastre, care reacţionează profund la imagini şi la gesturi.

Vrem sau nu, sugestiile lucrează în adânc, trezind reacţii emoţionale, împrospătând viziunile asupra a ceea ce trăim zilnic. A participa la actul cultural de valoare readuce la zi nevoia omului de gest sacru, de purificare, de regenerare. Dacă la vizionare adăugăm un minim de reacţie, vom deveni creatori, îmbogăţind prezentul şi chiar viitorul.

Există o pregătire necesară, prealabilă participării la actul cultural, fără de care informaţiile primite pe alte căi decât cele raţionale ne pot bulversa, aducând dintr-o dată, covârşitor, în faţa noastră, în fiinţa noastră, acea lume a nevăzutului, mai puternică decât materia sfărâmicioasă. Pentru ca întâlnirea să nu fie dureroasă, sufletul are nevoie de pace, de etape premergătoare.

De aceea, de multe ori cosmicul şi întânirea cu el este prezentată în mitologie ca o întâlnire cu apariţii stranii, aducătoare de emotii.

autor, Camelia Radu

Viaţa ca o artă

„A fost odată, ca niciodată,/ Că, de n-ar fi,/ Nu s-ar povesti...” Unii traduc această expresie, cu care încep de obicei poveştile, cu sensul de „demult”. Aş zice că e vorba de a ajunge la acel „odată” care a fost ca niciodată după aceea. Adică, este vorba de prima oară sau de începutul unei lumi şi, probabil, sfârşitul alteia. Acel timp nu poate fi unul fizic. Acel timp este unul mitic. Singurul care rămâne totdeauna proaspăt, curat, neînceput. El devine viu doar atunci când este evocat, fiind trezit la realitate de trăirile noastre şi de dorinţa de a înţelege.

Timpul legendar este nemuritor, este acel timp care însă nu se trăieşte decât în prezent, prin participarea afectivă şi prin revederea evenimentelor prin evocare.

Acolo se duc toţi cei pe care îi iubim, acolo se refugiază culturile, civilizaţiile şi poveştile. Acolo ar trebui să călătorim cu inima, pentru a aduce o parte din chipul nostru cel de odinioară. Acolo, ca şi în poveste, doar pasărea magică a iubirii te poate duce, doar dorinţa şi credinţa nestrămutată pot chema către prezent adevărurile ascunse de ochiul mort, de ochiul adormit.

De aceea, de multe ori auzim că doar sufletul de copil, prin puritatea lui desăvârşită, poate deschide cu adevărat această lume, a cărei frumuseţe o poate vizualiza cu ochii minţii şi de care se poate bucura nestingherit.

În afară de copii, mai sunt şi înţelepţii ce duc o viaţă simplă şi curată, păstrându-şi astfel sufletul senin, capabil să se bucure de meditaţie şi frumuseţea naturii, de viaţă. Adevărata înţelepciune înseamnă să poţi avea sufletul senin cu adevărat, la orice vârstă, să nu fi fost afectat şi alterat de evenimente şi uzură.

 autor, Camelia Radu

Viaţa ca o artă

Perioada de post pe care creştinii o respectă înaintea Sărbătorilor de iarnă este acea trecere spre iarnă în care omul îşi face o curăţare, o purificare a organismului. Nu ţin post femeile însărcinate, cele care alăptează, cei aflaţi în tratament medical, în convalescenţă şi cei care au o afecţiune cronicizată ce necesită un tratament sau o dietă specială.

De asemenea, bătrânii foarte slăbiţi şi toţi aceia care din diverse motive primesc dezlegare de la preotul duhovnic. În rest, de la copiii de şapte ani, până la persoanele vârstei a treia, toţi credincioşii ţin postul. Doar ortodocşii mai au regulile originale ale postului, acelea în care produsele de origine animală sunt cu desăvârşire interzise, de la lactate până la produsele alimentare din carne.

Postul nu este doar abţinerea de la aceste alimente, el reprezintă o purificare a modului de a gândi, a sufletului şi apoi a fizicului, în sensul că relaţiile sexuale sunt şi ele neconforme cu ideea de post. Pentru a avea un post cu adevărat eficient este de preferat să ne curăţăm casa, apoi mintea. În această perioadă, ne străduim mai mult ca de obicei să nu gândim urât, ci pozitiv, să nu emitem către alţii gânduri şi cuvinte nocive, încercăm să creăm în suflet şi în jurul nostru linişte şi bucurie.

Începem prin a ne împăca şi a ne armoniza relaţiile cu cei din jur, pentru că dacă sufletul nu e plin de împăcare, nici faptele nu vor fi bune. Acestea toate trebuie făcute din suflet cu adevărat, pentru că altfel, făcute doar de formă, ele nu au nici o eficienţă. Şi încă ceva: postul nu se ţine cu acel aer spăşit, trist, de om care vrea să arate că el este mai smerit şi mai înţelept ca alţii. Postul se ţine cu fruntea sus, cu bucurie şi încredere, fiind tratat ca un aspect normal al vieţii nostre. Muncim normal la serviciu şi ne bucurăm de prieteni, familie şi natură. De hrana vie şi de toată bucuria renaşterii cu care primăvara ne învăluie.Trebuie să facem curăţenie în fiinţa noastră, pentru a putea primi, de fiecare dată, acest nou început şi pentru ca el să poată avea efect regenerator. Adevăratul credincios este acela care îşi tratează credinţa ca pe cel mai firesc aspect al vieţii.

autor, Camelia Radu